Implicarea în util a unui obiect de artă ţărănească nu-i poate diminua ori anula acestuia valoarea estetică. În cel mai rău caz, îl poate complica pe cercetătorul ce se încumetă să-l studieze şi să-l evalueze în toate relaţiile sale. Atunci când un obiect din lână, lemn, piatră etc. a fost investit cu atribute artistice excepţionale, el se detaşează de categoria iniţială, situându-se pe o anumită treaptă pe scara valorilor estetice, naţionale ori universale, indiferent de mediul din care provine, indiferent dacă autorul sau autorii lui susţin că l-au confecţionat doar pentru a-l aşeza pe perete ori pe laviţă.
Ignorarea de către ţăran a unei ştiinţe care se numeşte estetică, ştiinţă care se ocupă cu studiul obiectului confecţionat de el, nu credem că poate fi un impediment în emiterea unei corecte judecăţi de valoare a esteticienilor şi etnografilor. Calitatea artistică a celor mai multe obiecte confecţionate în lumea satului are o determinare social-istorică. Capodoperele sunt însă şi consecinţa unui efort creator îndelung elaborat şi impulsionat de flacăra marilor talente şi genii, care, întâmplător sau necesar, s-au născut de-a lungul veacurilor şi în lumea satului.
Nu totdeauna însă cercetătorii culturilor arhaice reuşesc să desprindă caracteristicile fizice ori funcţionale ale unui obiect de artă ţărănească proprie unei categorii de valoarea sa artistică excepţională, născută ca un rezultat al unui efort creator deosebit.
Se consideră deseori că este mult mai important, în cercetarea fenomenului cultural ţărănesc, doar procesul tehnic în sine, iar cercetarea ori aprecierea frumosului artistic ar fi chiar un adevărat păcat (estetism, estetizare). Deseori, calităţile artistice sunt considerate drept ceva apărut cu totul întâmplător, legate fiind doar de anumite aptitudini ale individului. Uneori se confundă chiar unele aspecte formale aproximative ale uneltelor folosite în acţiunea necesară desfăşurării unui proces tehnic cu valoarea obiectului ce îndeplineşte funcţii utilitar artistice. Unealta are forma născută din necesitatea exercitării funcţiei pentru care a fost creată, putând avea uneori şi aproximative calităţi artistice. Rareori, un gen ori o categorie de unelte au forme variate, ca urmare a acţiunii insistente, a sensibilităţii umane asupra lor. Ea este rezultatul raţiunii implicate în util şi are investită în primul rând inventivitatea, pe când obiectul de artă înseamnă o întrepătrundere pe scară istorică a gândirii sensibile cu atributele utilitare ale acestuia. Categoria aceasta se manifestă printr-o diversitate de forme, aspecte şi nuanţe care depăşesc cadrul unei funcţionalităţi uzuale.
În realizarea acestora s-a implicat sensibilitatea omului în general printr-un proces cultural social îndelungat, capătând dimensiuni istorice. Modul în care se insinuează însă această funcţie în existenţa ţăranului, precum şi modul în care ea implică pe fiecare individ din cadrul comunităţii săteşti este total diferit de felul în care se realizează creaţia artistică din mediul urban.
În lumea satului, arta nu este recunoscută şi inclusă într-un sistem oficial, ci este o problemă a fiecărei familii şi a indivizilor. Atingând cote valorice excepţionale, creaţia ţărănească se ierarhiza aproximativ, prin manifestarea firească a unor talente de excepţie. Aceste talente nu se pot afirma însă şi nu pot căpăta un statut special, deoarece mediul social nu are perfectat un sistem de relaţii culturale şi o instituţie favorabilă unei astfel de „atitudini”. Prin „mimezis”-ul manifestat continuu, dar mai ales prin ajutorul dezinteresat pe care-l dau cei mai pricepuţi (talentaţi) săteni oricăror solicitanţi, valoarea individualităţilor şi capodoperelor - unicate - este absorbită sau nivelată continuu. Rapiditatea cu care este generalizat orice fapt folcloric-artistic deosebit face dificilă sesizarea unei ierarhii, chiar şi pentru cineva care urmăreşte fenomenul în timpul reproducerii lui.
Pe de altă parte, problema conservării obiectelor în lumea satului a rămas într-o formă primară, neînregistrând nici un progres de-a lungul mileniilor. Capodoperele nu au beneficiat niciodată de un regim preferenţial, ele fiind expuse aceloraşi condiţii de folosire şi uzură ca oricare alt obiect din categorie.
Unele tendinţe de conservare limitată de obicei la două sau cel mult trei generaţii sunt determinate mai mult din consideraţii afective, sătenii nefiind conştienţi de poziţia pe scara valorilor obiectelor confecţionate de ei. Există însă ceva care se ridică peste nevoile stricte ale acestora: este vorba de aşa-zisul psihism social care impune indivizilor o voinţă cu caracter social-istoric. Cota la care poate ridica această "voinţă" arta ţărănească este diferită de la popor la popor şi exprimă în ultimă analiză vârsta sa culturală. Vârsta culturală a unui grup etnic exprimă, după părerea noastră, o continuitate neîntreruptă în plan cultural-artistic, iar ca un atribut al permanenţei, creaţia trebuia să poarte prin timp, pecetea genezei sale.
Vă reamintim că "Viaţa liberă" găzduiește, săptămânal, cele mai interesante opinii şi atitudini despre Galaţi. Cu intenția să realizăm o radiografie a societăţii civile, în care să se regăsească aspiraţiile fiecărui gălăţean care are ceva de spus, vă invităm - dacă doriți să vă implicați şi considerați că puteți ajuta cu idei şi propuneri concrete la schimbarea în bine a oraşului - să trimiteți texte pe adresa de mail a ziarului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
