Transporturi de DEȘEURI ILEGALE oprite la granița cu România. 300 de tone de GUNOI urmau să ajungă în două județe
Foto: Sursa foto: europafm.ro

Transporturi de DEȘEURI ILEGALE oprite la granița cu România. 300 de tone de GUNOI urmau să ajungă în două județe
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autoritățile române au reuşit să oprească la graniță 16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria şi Ungaria, care ar fi trebuit să ajungă la mai mulți agenți comerciali din România, a relatat agerpres.ro.

13 dintre transporturi veneau din Germania şi restul din Austria şi Ungaria. Deşeurile urmau să ajungă la 6 operatori economici din judeţele Hunedoara şi Ilfov, care se ocupau de reciclare. 40 la sută din cantitatea totală trebuia să ajungă la o singură firmă, la care s-a dispus deja control şi s-a deschis dosar penal.

Pe hârtie, cele 300 de tone de gunoi figurau ca deşeuri verzi destinate reciclării. Legislaţia din ţara noastră nu permite decât intrarea de deşeuri verzi, valorificabile. În realitate, gunoiul oprit la graniţă era amestecat şi conţinea şi deşeuri periculoase, care ar fi ajuns la groapa de gunoi.

România este o destinaţie preferată pentru cei care vor să scape de gunoi, pentru că depozitarea la groapă este gratuită. De anul viitor, această prevedere va fi modificată, iar depozitarea va implica o taxă. Ideea este ca aceste gropi să se închidă în timp şi să se încurajeze reciclarea.

Interesant la această captură este că sesizarea a venit de la cetăţeni, a precizat ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, luni, 18 iulie, potrivit agerpres.ro.

Totodată, ministrul Mediului a mai spus că în aceste transporturi se aflau inclusiv deșeuri periculoase. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII

Citit 3318 ori Ultima modificare Luni, 18 Iulie 2016 20:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.