Aproape 400 de şomeri gălăţeni, la cursuri

Aproape 400 de şomeri gălăţeni, la cursuri
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

30 la sută dintre gălăţenii şcoliţi anul trecut s-au angajat

Şapte programe de formare profesională au fost organizate gratuit, de la începutul anului, de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, pentru şomerii înregistraţi în evidenţele agenţiei. La aceste cursuri, finanţate din bugetul asigurărilor sociale şi cu durate cuprinse între 80 şi 720 de ore, au participat 173 de persoane.

Cea mai mare durată, de 720 de ore, au avut-o cursurile de frizerie, coafură, manichiură şi pedichiură, cu 28 de participanţi. Tot câte 28 de participanţi au avut programele de lucrător în comerţ (360 de ore) şi operator introducere, validare şi prelucrare date (140 de ore). 26 de şomeri au participat la cursul de comunicare în limba engleză (100 ore), câte 22 la cele de patiser (360 ore) şi masor (240 ore), iar 19 la programul de formare ca specialist în securitatea şi sănătatea în muncă (cu o durată de 80 de ore).

Conform directorului executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, în prezent sunt în desfăşurare alte patru programe de formare, cu 98 de participanţi: lucrător în comerţ, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, inspector/referent resurse umane şi, respectiv, sudor.

„Noi oferim, cam în fiecare an, programe de formare profesională pentru 1.000 - 1.200 de persoane. Numărul lor depinde şi de bugetul primit de la Bucureşti, de la ANOFM, depinde şi de numărul şomerilor. De exemplu, în 2015, pe lângă cursurile finanţate prin bugetul de asigurări sociale, am făcut şi programe pentru 1.200 de persoane finanţate prin fonduri europene (POS DRU)”, ne-a declarat directorul executiv al AJOFM Galaţi.

Şomerii, mai receptivi când primesc şi subvenţii

În acest an încă n-au fost deschise linii de finanţare pe proiecte europene, astfel că AJOFM se bazează doar pe bugetul de asigurări sociale. „Acesta este, oarecum, un inconvenient, pentru că şomerii sunt mai receptivi atunci când e vorba şi de o subvenţie, care poate fi financiară (între 200 şi 350 de lei pe lună, circa 1.000 de lei la un program care durează trei luni), dar poate consta şi în diverse materiale promoţionale (rucsac etc.). La programele din acest an nu există subvenţii, astfel că motivaţia şomerului scade… Se întâmplă şi să nu avem prea mulţi doritori, dar noi ne facem treaba, iar ANOFM ne dă suficienţi bani astfel încât să nu existe şomeri care să nu participe la programe din cauza lipsei finanţării”, a mai spus Cezar Năstase.

„Atunci când scoţi omul din amorţeală cu aceste programe de formare, când se întâlneşte cu alţii în aceeaşi situaţie ca el, când face practică undeva – aceste lucruri au efect şi la angajare. Am observat că rata de angajare a persoanelor care au participat la cursurile de formare este substanţial mai ridicată decât în cazul celor care nu participă. Anul trecut, de exemplu, din circa 1.000 de persoane pe care le-am format, vreo 300 s-au şi angajat”, a încheiat directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase.

În luna august 2016, AJOFM Galaţi va organiza alte patru programe la care vor câte 28 de persoane de persoane: contabil, expert achiziţii publice, operator introducere, validare şi prelucrare date, comunicare în limba engleză.        

Citit 2799 ori Ultima modificare Vineri, 05 August 2016 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.