Când va fi reluată imunizarea cu vaccin hexavalent a copiilor din judeţul Galaţi

Când va fi reluată imunizarea cu vaccin hexavalent a copiilor din judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Criza s-ar putea încheia în curând, după ce produsul a lipsit în ultimele trei luni din judeţul Galaţi  

Ministerul Sănătăţii (MS) a semnat, în urmă cu două zile, contractul pentru achiziţia a 255.000 de doze de vaccin hexavalent, prin procedură de urgenţă, pentru nevoi speciale, conform News.ro. Astfel, vaccinul ar putea ajunge la medicii de familie în următoarele două săptămâni, imunizarea nou-născuţilor fiind astfel reluată. "Vaccinul achiziţionat se numeşte Hexaxim şi este produs de compania Sanofi. Hexaxim va fi folosit pentru continuarea imunizării copiilor cu vârste de două, patru şi 11 luni, precum şi pentru recuperarea celor care nu au fost vaccinaţi din lipsa vaccinului", a spus purtătorul de cuvânt al MS, Laurenţiu Colintineanu.

De ce o achiziţie de urgenţă

Odată ce vaccinul va ajunge la Unifarm (compania prin care procedura de achiziţie de urgenţă a avut loc – n.r.), produsul va putea fi distribuit către direcţiile judeţene de sănătate publică şi către Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti. De la direcţii vaccinul va fi luat de medicii de familie, în cabinetele cărora va avea loc, propriu-zis, imunizarea.

MS a apelat la o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, după ce compania privată care intermedia achiziţionarea vaccinului între producător şi autorităţile române nu şi-a mai putut onora comenzile, fapt ce a generat criza actuală. „La vaccinul hexavalent am avut un acord-cadru, cu un preţ bun, cu o companie (Polisano - n.r.) care are probleme. Am încercat să profităm de acel preţ bun şi am aşteptat, dar, din păcate, lucrurile nu s-au îndreptat, compania ne-a notificat că nu poate livra acele medicamente, aşa că singura măsură este rezilierea acordului şi să importăm pe nevoi speciale. Important, dincolo de preţ, este accesul pacienţilor la medicamente", spunea, în luna august, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.

Acordul cu Polisano a fost denunţat după ce firma a anunţat că nu mai poate livra dozele de vaccin, iar anterior a întârziat de mai multe ori distribuirea, în condiţiile în care datoriile Polisano către producător sunt de câteva milioane de euro, declarau, pentru News.ro, în 21 august, oficiali ai MS.

Trei luni fără vaccin, mii de copii neimunizaţi

Din cauza actualei crize a vaccinului hexavalent, mii de copii din judeţul Galaţi nu au putut fi imunizaţi, în ultimele luni, împotriva a şase boli grave: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii adeseori severe, mai ales la nou-născuţi - n.r.). În luna iunie, în judeţul Galaţi erau 2.282 de copii rămaşi nevaccinaţi. ”La sfârşitul lunii mai, am primit de la MS 3.146 de doze de vaccin, care au fost folosite pentru imunizarea copiilor care erau restanţieri atunci", explica, pentru ”Viaţa liberă”, în luna august, dr. Mariana Ioan, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Astfel, în jur de 2.500 de bebeluşi din judeţul Galaţi nu au putut fi imunizaţi, în ultimele luni, din cauza lipsei acestui vaccin. Potrivit estimărilor făcute la Direcţia de Sănătate Publică, Galaţiul are nevoie, până la sfârşitul acestui an, de 4.500 de doze. Adăugându-i aici şi pe copiii restanţieri, se ajunge la un necesar total de aproximativ 6.800 de doze.

Citit 2015 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.