50 de sindicalişti gălăţeni din sistemul de sănătate vor PICHETA Parlamentul

50 de sindicalişti gălăţeni din sistemul de sănătate vor PICHETA Parlamentul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 200 de angajaţi din sistemul de sănătate şi din cel de asistenţă socială au pichetat sediul Ministerului Sănătăţii (MS), în cursul zilei de marţi, timp de două ore. Protestatarii au solicitat salarii mai mari şi pentru personalul medical tehnico-administrativ, nu doar pentru medici. În caz contrar, ameninţă cu greva generală, dacă autorităţile nu vor găsi o soluţie până pe 31 octombrie.

Pichetarea organizată marţi, în Capitală, reprezintă doar una dintre etapele acţiunii de protest anunţată de Federaţia Sanitas. Pe 11 octombrie, sindicaliştii vor protesta în faţa clădirii Parlamentului. "La acţiunea organizată pe 11 octombrie vor participa şi 50 de angajaţi gălăţeni din sistemul de sănătate şi din cel de asistenţă socială. Vor fi de la medici şi asistenţi, până la personal TESA. Acela va fi un protest de mai mare amploare faţă de cele organizate până acum", a precizat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Sanitas Galaţi.

Grevă japoneză şi grevă de avertisment

Până la sfârşitul lunii, liderii sindicaliştilor vor încerca să ajungă la un consens cu autorităţile în ceea ce priveşte salariile multor categorii din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială. În cazul în care negocierile nu vor ajunge la rezultatul dorit de sindicalişti, aceştia au anunţat greva generală, pe 31 octombrie. Până atunci însă, pe 12 octombrie va fi organizată o grevă japoneză, acţiune în cadrul căreia vor fi transmise doar avertismente, prin purtarea unor banderole, fără ca activitatea din spitale să fie întreruptă. Următoarea etapă va consta într-o grevă de avertisment de două ore, organizată pe data de 19 octombrie.

Ce va presupune greva generală

"Noi sperăm să nu se ajungă la o grevă generală, pentru că aceasta nu ar fi în interesul nimănui. Dacă altfel nu ne putem face înţeleşi însă, nu vom avea încotro. De pe 20 septembrie, suntem într-un referendum de strângere de semnături pentru organizarea grevei generale", a adăugat Paraschiv Sălăvăstru. Greva generală va însemna întreruperea activităţii din toate instituţiile medicale, cu asigurarea unei treimi din cazurile de urgenţă. Cu alte cuvinte, doar cazurile cu adevărat grave vor fi preluate de către medici.

Discuţii fără rezultat între sindicalişti şi autorităţi

În timpul pichetării MS, reprezentanţii sindicaliştilor au mers şi la o întâlnire cu oficialii din ministerul de resort. Răspunsul primit din partea autorităţilor nu i-a mulţumit însă pe sindicalişti. "Ni s-a spus că suntem înţeleşi, dar că o majorare salarială nu este posibilă în acest moment. Prin urmare, noi vom merge pe drumul nostru şi vom continua cu acţiunile de protest. Săptămâna viitoare vom picheta Palatul Parlamentului, iar pe 31 octombrie va fi grevă generală, cu asigurarea unei treimi din urgenţe”, a declarat, pentru „Adevărul”, Dorina Pârău, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sanitas.

MS a publicat, la rândul său, un comunicat de presă, după întâlnirea de marţi. "Reprezentanţii MS i-au asigurat pe sindicalişti de disponibilitatea care există pentru căutarea de soluţii, astfel încât remunerarea personalului care lucrează în sectorul sanitar să fie cât mai aproape de un nivel corespunzător, conform importanţei şi complexităţii activităţii pe care o depun. În acest sens, MS are în vedere şi salariile acelor categorii din sistem care nu au beneficiat de ordonanţele 20/2016 şi 43/2016 privind salarizarea bugetarilor. Reprezentaţii MS i-au informat pe sindicalişti de faptul că orice măsuri viitoare vor trebui să susţină, în primul rând, aceste categorii de personal", se arată în comunicatul respectiv.

Pentru ce protestează sindicatele

Sindicaliştii cer majorări salariale nu doar pentru medici, ci şi pentru personalul tehnico-administrativ. Printre cei care ar trebui incluşi în OUG nr. 20/2016 şi nr. 43/2016 se numără personalul TESA, personalul din asistenţa socială,  din unităţile medico-sociale, din direcţiile de sănătate publică, din creşe şi  din medicina şcolară.

Citit 3299 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2016 02:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.