TINERII ȘI ORAŞUL | Cum ne furăm singuri căciula. Hoţii de flori din jardiniere

TINERII ȘI ORAŞUL | Cum ne furăm singuri căciula. Hoţii de flori din jardiniere
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Vrem mai multe locuri de parcare, străzi asfaltate şi cu cât mai multe benzi, monumente arhitecturale reabilitate, locuri de muncă bine plătite, concitadini şi conducători responsabili. Unele dintre nemulţumirile noastre ar putea fi rezolvate de către cei din Primărie, dar de păstrarea imaginii Galaţiului ar trebui să ne preocupăm toţi. Şi mă refer aici atât la felul în care arată străzile, după o zi de promenadă, când cei mai mulţi dintre gălăţeni au impresia că trotuarele nu sunt tot ale noastre şi aruncă la marginea drumului ce le prisoseşte, cât şi la modul în care avem grijă de gazonul şi aranjamentele florale masive, frumoase de altfel, amplasate pe strada Brăilei şi pe alte artere principale.

Pasionaţi de tufănele

Oricât de grăbiţi am fi, observăm din maşină sau stând la semafor, florile de sezon care ne mai înfrumuseţează, din când în când, locurile verzi din oraş. Observăm, de asemenea, că am făcut mari progrese în ceea ce priveşte anumite spaţii. Nu mai dispar trandafirii de pe Brăilei, din fericire! După ani şi ani în care bobocii erau tăiaţi şi vânduţi în piaţă, înainte de a înflori, ne bucurăm să vedem bogăţia de culori de pe strada Brăilei, chiar şi acum, când trandafirii sunt la a doua înflorire. Am ajuns la maturitate şi în ceea ce priveşte ghivecele cu muşcate care atârnă vara la stâlpii de iluminat.

Mai avem o problemă cu tufănelele, care sunt atât de iubite de gălăţeni, încât unii vor să le ia acasă, de pe domeniul public, cu rădăcini cu tot! S-a întâmplat, în văzul lumii, la ceas de seară, în staţia de la Potcoava, unde un bărbat îmbrăcat în negru - probabil în haine de camuflaj - cu faţa aproape acoperită, a fost observat de un trecător în timp ce lua cu grijă o tufă de dumitriţe. Fără jenă, a pus florile în sacoşă şi a plecat. Aceştia sunt cetăţenii noştri şi cu ei convieţuim. Noi plătim impozite şi dările la stat, administraţia înfrumuseţează oraşul pentru ca noi să fim mulţumiţi de el, iar un needucat ca ăsta fură ca-n codru", ne-a declarat martorul nemulţumit. “Încă nu am învăţat că ceea ce e pe domeniul public e tot al nostru. Avem impresia că furăm de la alţii, dar de fapt ne furăm căciula singuri”, a completat o bătrână care locuieşte în zonă.

Să ne bucurăm de banii noştri!

Conform datelor făcute publice de Primăria Galaţi, în cursul anului trecut au fost produse, în serele proprii, 589.000 de fire de flori, în valoare totală de 762.000 de lei. Acestea au fost plantate de către angajaţii Ecosal Galaţi, care au, în fiecare an, buget alocat pentru amenajarea şi îngrijirea spaţiilor verzi din oraş. Bani care ar trebui să se regăsească în imaginea oraşului. Dacă nu ne-am bate singuri joc de asta!

"Îndrăgostiţii" de tufănele trebuie să ştie că pot primi florile acasă, prin asociaţiile de proprietari, dacă fac o solicitare către Primăria municipiului Galaţi, scopul final fiind înfrumuseţarea spaţiilor verzi din zonele de locuit, respectiv grădinile şi rigolele din faţa blocului.

Citit 2442 ori Ultima modificare Luni, 17 Octombrie 2016 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.