Un cititor ne-a adus, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o scrisoare a unei micuţe, adresată mamei ei, plecată de mulţi ani, ca mulţi alţi părinţi, la muncă în străinătate. Evident, cuvintele au fost aşternute pe hârtie de un adult, dar asta nu face situaţia mai puţin gravă, nici durerea celor apropiaţi mai puţin adâncă.
Sărut mâna mama mea,
Astăzi este ziua ta şi vreau să îţi trimit, de acasă, un mare pupic, care să îţi amintească de copila pe care ai adus-o pe lume. Tu peste hotare ai plecat, cu bunica m-ai lăsat şi trei ani de zile au trecut de când nu te-am mai văzut. Tu m-ai învăţat să merg prin casă, de mânuţe mă ţineai şi cuvinte frumoase îmi spuneai. Bunica a îmbătrânit, s-a îmbolnăvit, iar eu sunt mică şi nu am putere să mai am grijă şi de ea. Când ai plecat aveam doi ani, iar acum, de curând, am împlinit cinci. Îmi e dor de tine mamă şi aş vrea să te pot vedea şi în realitate, nu doar în vis. Mi-aş dori să te pot strânge în braţe şi să îmi spui poveşti de noapte bună. Te rog mamă, vino acasă, să fii lângă mine şi împreună sigur vom fi fericite. Sigur vei fi sănătoasă şi îţi vei găsi un loc de muncă.
Te aştept acasă să facem sărbătorile împreună, noi şi cu bunica, bolnavă, care acum este la pat şi trebuie să avem împreună grijă de ea, până ce dintre noi va pleca.
La mulţi ani, mămica mea,
Te iubeşte copila ta.
