Am ieşit la plimbare pe străzile oraşului, pentru a observa mai bine fenomenul mărţişorului şi goana după acesta. Încă de când mă pregăteam să ies mă încerca un sentiment ciudat de nostalgie, împletit cu o oarecare frică. Parcă simţeam că n-o să găsesc ceea ce îmi imaginasem.
Mărţişorul nu mai reprezintă de mult timp venirea primăverii, ci s-a transformat într-o sărbătoare comercială, mulsă la nesfârşit atât de comercianţii ambulanţi, cât şi de marile magazine. O reclamă dintr-un lanţ de supermarketuri ne informează mândră că "Orice poate deveni un mărţişor", negând exact esenţa acestei sărbători. Acelaşi slogan a fost îmbrăţişat şi de tarabagii pe care i-am întâlnit prin oraş. De la cristale, pietre semipreţioase, broşe, aparent suflate în aur, şi până la veşnicile flori la cutie şi brăţările roş-albe, orice poate să devină un mărţişor, dacă ai suficientă imaginaţie.
Aşa se face că, la o tarabă dintr-o piaţă destul de zgomotoasă, am văzut firele roşii şi albe lipite de o poză cu personaje din desene animate, deşi nu aveau nicio legătură. Lângă mine, o doamnă studia atent oferta, dar după câteva minute a strâmbat din nas şi a plecat mai departe. În jurul meu, forfota creştea simţitor, tot mai mulţi oameni se îmbulzeau pe la tarabe, doar-doar vor găsi mărţişorul perfect. Două adolescente, dezamăgite de ofertă, au concluzionat că mai bine îi cumpără mamei flori, pentru că o să-i placă mai mult decât ce ar putea lua de la comercianţi.
Cu toate că vremea nu părea să se îmbuneze, am întâlnit şi tarabagii care abia îşi aşezau marfa, pentru că, nu-i aşa, profitul nu ţine cont de condiţiile meteo.
Un domn îşi păzea ca un vultur produsele, în timp ce trăgea cu nesaţ dintr-o ţigară. Din când în când, mai încerca sa invite pe câte cineva să arunce un ochi la standul lui. Ceva mai încolo, o femeie urmărea cu sufletul la gură un client care nu se putea decide ce să cumpere. M-am apropiat şi eu de una dintre tarabe, sperând să văd ceva diferit. Dar am descoperit că, la vânzare, se aflau cristale şi pietre semipreţioase de toate mărimile. M-am îndepărtat fără să cumpăr ceva, lucru care n-a fost tocmai pe placul vâzătorului, care a rămas dezamăgit că preţurile sale, de altfel piperate, nu mi-au fost pe plac.
Pe o altă stradă, câţiva oameni stăteau în faţa a două mese pline cu flori. Lalelele, zambilele şi ghioceii se vindeau ca pâinea caldă, în ciuda faptului că erau la suprapreţ. Nimeni nu se gândea de două ori înainte să cumpere. Mergând mai departe, am văzut copii care căutau să le cumpere ceva colegilor, însă oferta imensă le dădea mari bătăi de cap.
Mi-am adus aminte de momentul în care am primit primul mărţişor. Atunci lucrurile erau încă simple şi mai apropiate de ceea ce înseamnă 1 Martie. Nu erau decât aţele roşii şi albe şi un cartonaş pe care puteai scrie ceva pentru persoana ce urma să-l primească. Abia mai târziu, când eram elevă, au început să apară acele flori în cutie şi mai apoi bibelouri şi statuete împachetate în spiritul sărbătorii. Parcă văd şi acum catedra plină de atâtea mărţişoare încât profesorii nu se mai vedeau. Erau doar începuturile unei schimbări ce avea să lase în urmă un gust amar şi să aducă o suprasaturaţie de tarabe cu mărţişoare.
Din păcate, concluzia la care am ajuns, după o zi de colindat străzile în încercarea de a regăsi esenţa şi plăcerea acestei sărbători de primăvară, este că marea majoritate a oamenilor nu mai ştiu ce înseamnă mărţişorul, dar nici nu au timp şi chef să afle. Lucru care-i avantajează de minune pe comercianţi, care abia aşteaptă să profite de lipsa de timp şi de interes a clienţilor pentru care mărţişorul a devenit doar un prilej de a mai scoate nişte bani din buzunar.
