Banii sau capul (spart)!

Banii sau capul (spart)!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru că nu şi-a plătit datoriile la timp, Marius G., un bărbat de 32 de ani din Băneasa, a luat bătaie de toţi banii restanţi. Ba chiar de mult mai mult, am putea spune, având în vedere faptul că omul se află internat acum în secţia de Neurochirurgie a Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, cu capul bandajat.

„Erau cu o căruţă de nisip pe acolo şi când ne-am întâlnit s-au luat de mine. Erau doi. În cunosc, chiar eram prieten bun cu ei, că sunt consăteni cu mine.  Trebuia să le mai dau eu vreo 20 de lei, că au muncit mai demult undeva, dar omul acela cu banii mi-a spus să mai aşteptăm că n-are acum. Ei n-au vrut să înţeleagă, au coborât şi mi-au dat cu o ţeavă în cap”, îşi aminteşte acum omul.

„Recent, de la Băneasa ne vine o confirmare a înţelepciunii lui Shakespeare care în Hamlet, în sfaturile lui Polonius către fiul său Laertes, spunea „Nu împrumuta bani la prieteni că o să pierzi şi banii şi prietenii.”

„Domnul din Băneasa, pe lângă cele două pagube a intrat şi în spital pentru că a luat-o la propriu de la cei doi buni prieteni şi coechipieri în construcţii. Treaba a plecat de la bani, care se pare că nu veniseră – suntem în criză, nu-i aşa – de la cel care trebuia să plătească lucrarea, drept care bunul nostru pacient a luat-o în cap de la prieteni. „Citiţi Hamlet!” a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

„În cauză se efectuează cercetări, urmând  să se ia măsurile care se impun”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici. 

Una peste alta, capul rămâne spart, iar banii tot neplătiţi. Dar poate că cei doi agresori îi vor echivala omului datoria…

Citit 869 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.