Parcul Zoo, cu spaţii europene de habitat

Parcul Zoo, cu spaţii europene de habitat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste 6 milioane de lei în 5 ani * Gard electric, dispensar, tigri, lei, cerbi, struţi… *

Consiliului Judeţului a aprobat o susţinere financiară de 6.668.366 lei, eşalonată pe toată durata lucrărilor, reprezentând cotă parte din cheltuielile eligibile (25 la sută din costul total al proiectului) şi toate cheltuielile neeligibile (obţinere de avize, acorduri şi autorizaţii, organizarea procedurilor de achiziţie publică, comisioane, taxe şi cote legale, actualizarea valorii lucrărilor în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri) ale proiectului "Modernizare Parc Zoo, Pădurea Gârboavele, judeţul Galaţi”.

Este vorba despre o majorare faţă de proiectul făcut în 2007, acum ţinându-se cont de noile prevederi guvernamentale privind asigurarea habitatului – spaţiu necesar pentru fiecare specie de animal găzduită, după prevederile europene în domeniu.

Reamintim că multe grădini zoologice din ţară, care nu se pot conforma prevederilor europene, vor fi desfiinţate, iar o parte din animale vor ajunge în parcul zoologic gălăţean. Lucrările de modernizare de la Gârboavele se vor desfăşura pe durata a 5 ani.

În proiect apare un dispensar pentru animalele sălbatice şi spaţii pentru cerbi, maimuţe, urşi, tigri siberieni, lei, mistreţi, ponei, asini, vulpi, struţi, păsări şi păsări răpitoare. Este prevăzută şi o împrejmuire de 770 metri liniari cu  gard electric.

Citit 589 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.