Alte trei propuneri la Inspectoratul Şcolar

Alte trei propuneri la Inspectoratul Şcolar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Consiliul de Administraţie se întruneşte peste câteva zile *

Reorganizarea de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi nu s-a încheiat încă. Patru noi inspectori vor funcţiona pe 3,5 posturi de la departamentul de management şcolar.

Dacă miercuri, în şedinţa Consiliului de Administraţie al ISJ, au fost confirmaţi doi inspectori, Onuţ Atanasiu (directorul-adjunct al Liceului „Dunărea”) şi Ghiţă Nazare (fostul director al Casei Corpului Didactic), luni sau marţi urmează să fie supuse votului alte trei candidaturi.

Este vorba despre Eugenia Olariu (profesor socio-umane, Liceul „Spiru Haret” Tecuci), Mariana Mustaţă (actuala inspectoare de biologie, a cărei normă a fost redusă la jumătate) şi Mirela Barcan (învăţătoare, fost mentor la Unitatea Judeţeană de Implementare a Programului pentru Învăţământul Rural), după cum ne-a declarat şeful ISJ, Doru Resmeriţă (foto).

Reamintim că vor pleca de la ISJ Luminiţa Crihană (limba română), Mihaela Grecu (programe educative), Constanţa Gusta (evidenţă personal), Mihai Şonei (management educaţional) şi Nicu Mihai (arte), dar şi inspectoarea de la discipline tehnice, Gabriela Mihai. Ca inspector de muzică va fi încadrat prof. Ioan Traian Ilisan, iar pentru discipline tehnice prof. Corina Tatu.

Citit 3649 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.