Campusul Colegiului „Cuza”, un vis îndepărtat

Campusul Colegiului „Cuza”, un vis îndepărtat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cel puţin doi ani de acum înainte, elevii Colegiului Naţional „Al.I. Cuza” vor învăţa în aceeaşi clădire ca şi până acum. Imobilul a fost retrocedat societăţii „Caritatea”, Primăria Galaţi achitând, lunar, pentru spaţiu, o chirie de aproape 30.000 de lei.

„Contractul de închiriere expiră în luna octombrie, iar municipalitatea este în negociere de prelungire a actului pentru încă 24 luni. Asta deoarece se preconizează că abia peste doi ani vor fi încheiate lucrările la noul campus şcolar”, am aflat de la Nicoleta Manole, responsabil cu relaţiile mass-media din cadrul primăriei.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Doru Resmeriţă, declară însă că achiziţionarea actualului sediu al colegiului este soluţia viabilă, mai ales că Ministerul Educaţiei întârzie alocarea banilor pentru lucrările începute la campus. Acesta mai spune că o discuţie generală despre posibilitatea cumpărării imobilului, a avut loc, în prezenţa unor membri ai „Caritatea” şi a viceprimarului Nicuşor Ciumacenco.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al primăriei ne-a informat oficial că, deocamdată, nu s-a ridicat chestiunea cumpărării imobilului.

În acest an, campusul „Cuza” nu a primit niciun leu, deşi, conform programului, complexul ar trebui să fie gata în maximum doi ani din momentul în care s-a pus piatra de temelie.

Cu alte cuvinte, deşi nu e gata nici pe un sfert, campusul ar trebui finalizat în vara anului 2010. Ministerul Educaţiei ar putea obţine, de la Banca Mondială, fonduri pentru continuarea lucrărilor la campusurile din toată ţara.

Explicaţie foto: Aşa ar urma să arate Campusul Colegiului „Al.I. Cuza”, dacă va fi finalizat

Citit 1460 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.