Au apărut murăturile!

Au apărut murăturile!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cu 5 lei, cumpăraţi o tărtăcuţă care, potrivit vânzătoarei, se poate consuma ca bostan sau se poate păstra ca obiect decorativ *

Am ajuns aproape la jumătatea primei luni de toamnă, aşa că nu e deloc de mirare că pe tarabele din Piaţa Centrală au început deja să apară murăturile. Mai mari sau mai mici, verzi sau puţin înroşite, dar tari aşa cum trebuie să fie pentru murat, pătlăgelele se găseau ieri la 1,5 lei kilogramul, ce-i drept, doar în două locuri, în hala de verdeaţă.

Puteţi fi siguri că vor mai apărea din belşug, în săptămânile care urmează, aşa că timp să le cumpăraţi veţi avea. Mai ales că, potrivit mai multor gospodine cu experienţă, sunt bune cu adevărat de murat abia după ce s-au pârguit puţin. 

Tot în vederea „încadrării” la borcan, vă spunem că un kilogram de ardei kapia mari şi roşii costă 4 lei, ca şi săptămâna trecută. Preţul gogoşarilor, tot în stagnare, e de 3 lei per kilogram sau 2 lei, după caz.

Vinetele care vor deveni zacuscă fac 1,5 lei kilogramul, la fel ca şi ceapa mare şi foarte frumoasă şi ca ardeiul gras. Roşiile mai mici – de bulion, poate? – costă un leu. Altele, puţin mai mari şi încă tari la pipăit, bune în salată, costă chiar 2 sau 2,5 lei kilogramul.

Castraveţii mici şi proaspeţi s-au dat cu 1,5 lei kilogramul, ieri, la prânz.  Păstăile galbene costă 3,5 lei, iar cele verzi Fideluţă Condei, de Brăila, 4 lei kilogramul. 

Dacă un kilogram de dovlecei cu formă cuminte, clasică, face 1,5 lei, puteţi găsi şi unii în formă de stea, la 5 lei bucata. „Unii îi mănâncă, alţii îi ţin în casă, de frumuseţe”, ne spune vânzătoarea.

La o tarabă alăturată, am găsit şi un dovleac lunguieţ, portocaliu, de 3 kilograme şi jumătate, la 2 lei kilogramul. Oare câte plăcinte ar ieşi din el?  

Preţul strugurilor negri, cu etichetă pe care scrie  – Muscat de Hamburg, Vrancea - urcă până pe la 2,5 lei kilogramul. Totuşi, ciorchinii cu boabă albă se puteau găsi şi la 1,5. Situaţie similară la mere – dacă cele mai multe se dau la 2,5 lei kilogramul, puteţi să le găsiţi şi la 1,5.

Perele galbene, mari şi frumoase, tot cu etichetă de Vrancea, n-au scăzut sub 5 lei. Doar cele puţin … accidentate se mai găseau pe la 4 lei kilogramul.

Citit 718 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.