Mariana Constandache

Mariana Constandache

Unde sunt amplasate radarele

Miercuri, 26 Mai 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 25 mai 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Prelungirea Brăilei, Domnească și Portului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Piscu, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani și Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Smârdan și Pechea. ...

Peste 142.000 de teste, efectuate în județul Galați

Marți, 25 Mai 2021 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Aproape 20 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului și peste 30 de bolnavi au aflat că s-au vindecat, după două săptămâni de tratament, în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 318 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 19 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.491. Distinct de cazurile no ...

Imunizare împotriva SARS-CoV-2. Aproape 1.500 de gălățeni au mers duminică la vaccinare

Luni, 24 Mai 2021 18:05 | Publicat în EVENIMENT
Luni, 24 mai 2021, în județul Galați, a fost raportată vaccinarea anti-SARS-CoV-2 a altor 1.490 de persoane, 626 fiind beneficiare ale primei doze, iar 864 ale celei de rapel, fără să fie înregistrate reacții adverse. Imunizările au avut loc astfel: 205 la centrul drive-thru (187 prima doză și 18 rapel), 132 la centrele de la Spitalul Militar, 270 la centrele de la Patinoar (71 prima doză și 199 rapel), 210 la centrele de la Sala Sporturilor (80 prima doză și 130 rapel), 72 la C ...

Pieton și pasager, răniți din neatenție

Luni, 24 Mai 2021 20:00 | Publicat în AUTO
Două persoane, dintre care un minor în vârstă de câțiva anișori, au fost rănite, după ce au fost implicate în accidente rutiere provocate de neatenție. Primul accident s-a petrecut pe DJ 251, la Matca, între un autoturism și o autoutilitară, care au intrat în impact față-spate, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare. Ciocnirea s-a soldat cu rănirea unei persoane, pasageră în autoturism. Cu leziuni s-a ales și un băiețel de numai 5 ani, care a nimerit în calea u ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 25 Mai 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 25 mai 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Prelungirea Brăilei, Domnească și Portului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Piscu, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani și Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Smârdan și Pechea. ...

Unde sunt radarele

Luni, 24 Mai 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 24 mai 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Brăilei şi Basarabiei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameş şi Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Pechea şi Cudalbi. ...

COVID-19. Peste 141.000 de teste, efectuate în județul Galați

Sâmbătă, 22 Mai 2021 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Puțin peste zece gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 30 de bolnavi au aflat că s-au vindecat, după două săptămâni de tratament, iar trei au aflat că nu s-au vindecat după două săptămâni de tratament, în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 765 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 12 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul to ...

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 22 Mai 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Sâmbătă, 22 mai 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei şi Marea Unire. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26, în localităţile Vânătpri şi Brăneşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponeşti, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Matca. Pe DN 24D, un radar va fi prezent la Cuca. Duminică, ...

Patru răniţi într-o depăşire ilegală. Rudele victimelor au făcut circ la locul accidentului

Vineri, 21 Mai 2021 10:55 | Publicat în AUTO
Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane, dar și cu pagube materiale importante a avut loc vineri dimineaţă, 21 mai 2021, pe DN 25. Impactul dintre două maşini la bordul cărora se aflau mai multe persoane s-a produs între localităţile Hanu Conachi şi Lieşti, din cauză că unul dintre şoferi s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară. Niciunul dintre conducătorii auto nu au putut evita coliziunea, ciocnirea soldându-se cu rănirea a doi pasageri şi a şoferi ...

Un şofer a murit după ce a intrat într-un tir (VIDEO)

Vineri, 21 Mai 2021 10:15 | Publicat în AUTO
Accidentul cu urmări fatale pentru un bărbat de numai 39 de ani a avut loc în cursul dimineţii de vineri, 21 mai 2021, pe cea mai circulată şi periculoasă şosea din judeţul Galaţi. Impactul dintre autoturismul condus de acesta şi un tir a avut loc puţin după orele 3,00, pe DN 25, la ieşirea din municipiul Tecuci către Drăgăneşti. Coliziunea a fost frontală, astfel că autoturismul a fost extrem de grav avariat, şoferul, singur în maşină, rămânând captiv între fiare. A ...
Pagina 560 din 1292