* Vinerea trecută a început un nou sezon din Vocea României, astfel că majoritatea românilor a crescut simţitor audienţele postului ProTV. Sătul, probabil, să tot câştige fără emoţii concursul, Tudor Chirilă a decis că e mai bine să îşi ia colegii la mişto, pe durata emisiunii. Şi nu doar colegii, căci ei sunt doar trei şi se mai satură, ci şi pe concurenţi. Aşa s-a întâmplat că o tânără care a venit cu mari speranţe la Vocea României a plecat acasă şi cu buz ...

Avem 37 de supermarketuri şi lanţuri de magazine

Miercuri, 25 Mai 2016 00:00 | Publicat în ECONOMIE
În ultimii opt ani, românii s-au obişnuit, din ce în ce mai mult să cumpere mâncare din reţele de magazine şi supermarketuri şi mai puţin din pieţe. O atestă datele statistice. Astfel, potrivit companiei de cercetare a pieţei Gfk, în anul 2008, doar 40 la sută din comerţul alimentar local era controlat de lanţuri de magazine şi de supermarketuri. Până în acest an, cifra a urcat deja la 60 la sută. În Galaţi avem, în acest moment, 37 de astfel de supermarketuri şi magaz ...
Aproape jumătate dintre crenvurştii de pe rafturile structurilor comerciale din România conţin substanţe chimice şi aditivi alimentari periculoşi pentru sănătate. Aşa arată un studiu recent, privind calitatea acestor mezeluri, realizat de Asociaţia Pro Consumatori (APC). Experţii au analizat 43 de tipuri de crenvurşti şi au observat că şapte la sută dintre produse nu au menţionată cantitatea de carne. Totodată, în cele 43 de sortimente s-au identificat 25  de aditivi alime ...
Zeci de nereguli la produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale au fost depistate de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, la 23 de unităţi comerciale de pe raza judeţului. Comisarii au verificat calitatea produselor comercializate (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe baza de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie, vin), informarea consumatorilor, condiţiil ...
Pantofii sport "de firmă", aflaţi pe rafturile unor magazine gălăţene, nu sunt chiar ce-i recomandă a fi mărcile inscripţionate! Au demonstrat-o, joi, poliţiştii gălăţeni, care au descins în mai multe puncte de desfacere din oraş, în cadrul unor percheziţii ce au vizat magazine din alte 23 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, unde au verificat provenienţa încălţămintei sport expuse la vânzare şi în depozite. Ofiţerii gălăţeni de la Investigare Fraude au determin ...
Mai multe societăţi comerciale din zone recunoscute pentru producţiile de legume au fost găsite cu nereguli, la cele mai recente controale ale poliţiei. Trei firme care se ocupă cu comercializarea produselor de uz fitosanitar au ajuns pe lista neagră, după ce, pe stocurile acestora, au fost găsite diferite cantităţi de substanţe pregătite pentru comercializate, deşi termenul lor de valabilitate era expirat. Astfel, de la o societate din Matca şi două din Tecuci, poliţiştii de ...
Compartimentul de control al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi efectuează cu regularitate verificări în unităţile de alimentaţie publică din judeţul Galaţi. 751 de astfel de unităţi au fost verificate din luna octombrie a anului trecut şi până în prezent. În urma acestor verificări, pentru neregulile găsite, au fost date 24 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 20.700 de lei, precum şi 20 de avertismente. "În cazul a două unităţi s-a hotărât ...
Termenul de schimbare al produsului achiziţionat din magazin va fi stabilit, în scris, între vânzător şi cumpărător. De comun acord, acest termen poate fi între 0 şi 15 zile calendaristice. În prezent, schimbarea unui produs sau returnarea banilor cheltuiţi pentru cumpărarea acestuia rămâne la latitudinea vânzătorului. „Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător ...

ARTIFICII şi POCNITORI confiscate în urma unor CONTROALE

Joi, 17 Decembrie 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Două magazine au fost trecute pe lista neagră a comerţului cu articole pirotehnice după ce poliţiştii de specialitate au constatat că la tejghea se vindeau obiecte de distracţie pentru care administratorii nu obţinuseră autorizaţie. Primul prins a fost un pechean în vârstă de 62 de ani, administrator al unei firme din comună, care, deşi comercializa diverse categorii de artificii, nu avea pentru acestea autorizaţii speciale, aşa cum prevede legea. Cele 209 obiecte găsite în ...

Trei noi SUPERMARKETURI Carrefour în Galaţi

Miercuri, 30 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Billa a fost unul dintre lanţurile comerciale cu profituri mici în ultimii ani, însă, cu o bună acoperire naţională, de unde şi interesul pentru magazinele sale. Tranzacţia de 100 de milioane de euro prin care Carrefour va prelua magazinele Billa din România ar urma sa fie anunţată în curând, după ce negocierile au durat aproape un an, scrie Ziarul Financiar. Cele 85 de magazine Billa, dintre care trei sunt în Galaţi, se vor adăuga celor 140 de supermarketuri pe care Carrefou ...
Pagina 4 din 8