Arcada este vicecampioană, ploieştenii au rezistat presiunii

Arcada este vicecampioană, ploieştenii au rezistat presiunii
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UPDATE: Arcada şi-a făcut treaba, a câştigat la Craiova cu 3-0, însă nu a primit ajutorul necesar de la sălăjeni. Tricolorul Ploieşti a câştigat pe teren propriu cu VM Zalău, scor 3-0, devenind in premieră campioană naţională, cu un singur punct mai mult faţă de Arcada în clasamentul final.


Final extrem în Divizia A1 de volei masculin, campioana urmând să se decidă în ultima etapă, în această seară, dintre Arcada Galaţi şi Tricolorul Ploieşti, echipe care vor duce de la distanţă ultima bătălie a războiului: Arcada joacă la Craiova, iar Tricolorul acasă cu VM Zalău.

Arcada şi-a învins sâmbătă contracandidata, victorie cu care şi-a oferit ocazia de mai putea spera într-un triumf istoric până-n ultima clipă. Echipa gălăţeană s-a apropiat la un singur punct de Tricolorul, astfel că pentru a deveni campioană are nevoie de victorie la Craiova şi totodată de o surpriză la Ploieşti, o victorie a celor de la VM Zalău.

În aceste condiţii, favorită de a deveni campioană este Tricolorul, dar şi Arcada are şansa ei, una totuşi reală, deloc utopică!

Prima condiţie, victorie gălăţeană la Craiova, este la îndemâna celor de la Arcada, al căror potenţial superior a fost arătat şi demonstrat prin cele 12 victorii obţinute în ultimele 13 meciuri de campionat. Craiova este pe locul şase şi a fost învinsă de Arcada în ultimele două jocuri directe, cu 3-1 în Bănie şi apoi cu 3-0 în turul din play-off, la Galaţi.

De partea cealaltă, deşi este pe locul patru, VM Zalău a demonstrat că a rămas o echipă foarte puternică, punând mari probleme celor două candidate la titlul de campioană în meciurile de până acum. În cele două jocuri din play-off cu Arcada, sălăjenii au luat de fiecare dată câte două seturi, implicit câte un punct, la fel cum au făcut şi la ultimul duel cu echipa pe care suporterii gălăţeană aşteaptă să o învingă astăzi, Tricolorul. În concluzie, VM Zalău are potenţialul necesar pentru a câştiga la Ploieşti. Şi chiar dacă sălăjenii nu se pot mişca de pe locul patru, implicit nu au motivaţia clasamentului, cei de la Arcada cred că VM Zalău va juca cu seriozitate maximă. „Cred în cei din Zalău, nu am nici un motiv să nu o fac, mai ales că şi-au jucat corect toate meciurile de până acum şi cred că aşa va fi şi acum”, ne-a mărturisit Mirel Zaharescu, preşedintele de la Arcada.

Încrezător a plecat, ieri, spre Craiova, şi antrenorul Nicu Harabagiu. „Este drept că şansele noastre sunt mici, dar ele există. Sperăm şi zic că nu sunt speranţe neîntemeiate. Am sperat şi când eram la zece puncte de primul loc, cum să nu sperăm până în ultima clipă? Noi suntem concentraţi pentru a câştiga, de determinare nici nu mai este cazul să vorbesc. Dincolo, nu este imposibil să câştige Zalăul, mai ales că în ultima perioadă s-a văzut o scădere a celor din Ploieşti”, a spus tehnicianul gălăţean.

Meciurile Tricolorul – VM Zalău şi SCMU Craiova – Arcada, se vor juca de la aceeaşi oră: 20.00. Partida de la Ploieşti va fi televizată în direct de Digisport 3.

 

Citit 1900 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Aprilie 2018 11:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.