Trei săptămâni cu bicicleta, spre munte

Trei săptămâni cu bicicleta, spre munte
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Alexandra Niță, o gălățeancă în vârstă de 31 de ani, pasionată de ciclism și escaladă montană, a pornit miercuri dimineață într-o călătorie inedită. Alexandra va parcurge, singură, cu bicicleta, atât pe șosea cât și pe teren accidentat, un traseu de aproape 700 de km, pentru a realiza o expediție în Munții Piatra Craiului, unde va purta cu ea drapelul României oferit de Primăria municipiului Galați. Expediția în care a pornit Alexandra Niță va dura aproximativ 20 de zile și va avea următorul parcurs: Galați - Brăila - Buzău - Ploiești - Zărnești - Munții Piatra Craiului, unde va face escaladă, iar la întoarcere, traseul Munții Piatra Craiului - Zănești - Brașov - Tg. Secuiesc - Lepșa - Focșani - Galați. "Am vrut să fac această expediție dintr-un simplu motiv - pentru că există atât bicicleta, cât și muntele", a spus Alexandra Niță, înainte de a porni la drum, cu bicicleta încărcată cu tot echipamentul necesar, inclusiv cu cortul în care se va adăposti și odihni pe parcursul expediției.

Citit 886 ori Ultima modificare Miercuri, 01 August 2018 22:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.