”Călătorie în timp”, pe biciclete

”Călătorie în timp”, pe biciclete

Sonia Baciu
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
1 comentariu

Parada anuală a biciclistelor îmbrăcate în rochii sau fuste a avut loc, duminică, 5 august 2018, la Galați, eveniment organizat de BikeWorks și ajuns la a treia ediție. Doamnele și domnișoarele au înfruntat căldura lui august și au defilat încrezătoare și încântătoare, stârnind admirația şi aplauzele privitorilor, pe traseul de la Sala Sporturilor la Grădina Publică, unde au fost întâmpinate de organizatori și admiratori.

La finalul "călătoriei în timp", în stilul vestimentar retro chic al anilor '50 - '60, cele aproape 200 de bicicliste au fost invitate să participe la tombola unde au fost puse "în joc" diverse premii și vouchere. Premiul cel mare, o bicicletă Pegas, a fost câștigat de Silvia, care s-a declarat foarte emoționată şi încântată de acest eveniment.

SkirtBike promovează ciclismul în rândul fetelor. "Mereu am vrut să fac și altceva, nu doar să alerg pe la maratoane, iar Skirtbike a venit la momentul potrivit", a declarat Anda Vieru, una dintre cunoscutele reprezentante ale Galațiului în cursele de alergări pe distanţe lungi.

O prezență remarcabilă a fost cea a Andreei, care la 16 ani a reușit să combine cu succes elemente din ținuta anilor '50, de aveai impresia că ești chiar în acele vremuri. "Nu a fost greu. Sunt piese de vestimentație pe care le port separat, iar acum, combinate, au dat naștere unei ținute potrivite cu evenimentul. În ceea ce privește mersul cu bicicleta prin oraș, mi-ar plăcea ca șoferii să ne acorde și nouă prioritate, aș vrea să putem avea mai mult sprijin din partea lor", a spus Andreea.

Seara s-a încheiat pe ritmuri de muzică. Florin Chiriac and "Hippie Band" au oferit un recital cu melodii proprii și coveruri după melodii consacrate.

Astfel, muzica live și ținutele retro au transformat Grădina Publică într-un loc în care oamenii s-au bucurat împreună de atmosfera creată de cei de la Bikeworks.

Evenimentul a avut și o latură caritabilă: conform organizatorilor, s-au strâns 436 de lei, bani care vor fi redirecționați în achiziţia de produse necesare Fundației "Familia".

Citit 3568 ori Ultima modificare Marți, 07 August 2018 01:00

1 comentariu

  • postat de comunismul Marți, 07 August 2018 02:16 5.13.254.*** Link la comentariu
    0
    0

    daca e legat numai de doamne si domnisoare mai bine nu! vad ca sunt si domni sau domnisori dar foarte rar!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.