Echipa de futsal United a câștigat categoric, scor 12-1 (6-1), în fața formației CFF Clujana Cluj, în etapa a treia din Liga I.
Evoluția scorului i-a permis antrenorului Florin Ignat să ruleze întregul lot, care a fost cu mult peste cel clujean, atât numeric cât și valoric. Oaspeții au făcut deplasarea la Galați cu doar șapte jucători, dintre care doi portari. A fost un meci care a ”curs” într-un singur sens, dar plin de faze spectaculoase din partea ambelor echipe. Golurile gălățenilor au fost marcate de: Lașcu 3, Rafihna și Crăciun - câte 2, Coco, Cojocaru, Petică, Chiriță și Cireș - câte un gol.
În etapa următoare, United va juca în deplasare, sâmbătă, la Bukovina Vicov.