”Centura de aur - Nicolae Linca” s-a încheiat. România a câștigat trei dintre trofee

”Centura de aur - Nicolae Linca” s-a încheiat. România a câștigat trei dintre trofee
Cristi Ciocan alături de antrenorii Felix Păun și Costel Dimofte
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Pugiliștii români Mihai Nistor, Robert Jitaru și Claudia Nechita au cucerit ”centurile de aur” puse la bătaie la Galați, în cadrul celei de-a 43 ediții a competiției internaționale de box pentru amatori. La eveniment au fost prezenți peste 150 de sportivi din 14 țări europene.

Zeci de meciuri spectaculoase au avut loc la Galați, în ciuda faptului că în Patinoarul de la Galați, gazda acestei competiții, numărul de spectatori a fost în ”luptă” directă cu cel al delegațiilor. Mihai Nistor l-a învins, clar (4-1), pe englezul Clark Frazer, în timp ce Robert Jitaru s-a impus, 5-0, în meciul cu românul Vasile Suciu. Andrei Arădoaie, sportiv de bază al boxului românesc, l-a avut ca adversar în finală pe irlandezul Joseph Ward, dintre cei mai titrați pugiliști prezenți la această ediție a Golden Belt. Ward are un palmares impresionant, care cuprinde medalii la toate marile competiții - Campionate Europene, mondiale și Jocurile Olimpice. 

La feminin, România a cucerit o singură centură, la categoria 51 kg, pentru care au luptat multipla medaliată europeană și mondială, Steluța Duța și Claudia Nechita. Centura a fost cucerită de Nechita, care s-a impus cu scorul de 4-1. ”Chiar dacă nu am câștigat astăzi, unde am participat la o altă categorie față de care fac eu performanță (n.r. 48 kg), acest meci mă motivează pentru viitoarea competiție, Campionatul Mondial din India, din luna noiembrie”, a declarat Duța - ”Roboțelul de Aur”, după meci. 

Invitat la ”Centura de aur”, campionul gălățean Cristian Ciocan a apreciat meciurile românilor, prin spectaculozitate, dar a ținut să precizeze că este nevoie de mai multă implicare din partea autorităților. ”Centura de Aur a fost întotdeauna un eveniment mare pentru noi. Sportivii români mereu au ținut piept și nu știu de unde mai au putere aceștia, având în vedere cum se face sport în România. Au fost meciuri foarte spectaculoase, chiar dacă nu au câștigat toți, așa este în sport, azi pierzi, mâine câștigi. Trebuie să își țină linia, să își urmărească visul și să încercăm să aducem sportul din nou în casele oamenilor”, a declarat Ciocan. 

”Este dureros pentru noi, ca sportivi, să vedem că nu avem susținere. Din păcate lipsesc multe în sportul românesc, iar cel mai tare se simte lipsa implicării autorităților și a persoanelor care pot susține sportul. Fără bani nu poți faci nimic. E nevoie să creăm săli de sport, să îi aducem pe copii, să îi încurajăm. Discutam chiar în această seară (sâmbătă) cu un antrenor din sală și mi-a spus că își întreabă sportivul dimineață dacă a mâncat sau nu ca să știe cum și cât să ”tragă ” de el la antrenament. Este strigător la cer să ajungi să pui astfel de întrebări”, a mărturisit Cristian Ciocan.

În ceea ce privește publicul prezent la competiția de la Galați, atât la gale, cât și la finale, președintele federației de specialitate, Vasile Cîtea, a declarat că nu s-au ocupat suficient de promovarea evenimentului. Conform documentelor puse la dispoziție de Primăria Galați, care a fost partenerul acestui eveniment, municipalitatea a venit în sprijinul FR Box cu suma de 403.300 de lei, din care 15.000 de lei au fost doar pentru promovarea media.

Citit 2063 ori Ultima modificare Duminică, 30 Septembrie 2018 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.