Din nou entuziasm la Patinoar, echipa gălăţeană confirmă

Din nou entuziasm la Patinoar, echipa gălăţeană confirmă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Echipa de hochei CSM „Dunărea” Galaţi a trecut cu brio un nou test al potenţialului său, de data aceasta unul elocvent, câştigând vineri seara, 9 noiembrie 2018, prima partidă cu ACSH Gheorgheni, scor 4-2 (0-0, 3-0, 1-2), din cadrul Ligii Naţionale. Golurile echipei gălăţene au fost înscrise de către Baskov, Nezmanov, Kiricenko şi Zagidulin.

Prima repriză a fost echilibrată şi fără goluri, iar în a doua treime a fost hochei spectaculos, cu şase minute de graţie pentru echipa gălăţeană, care a dus scorul la 3-0. Spre final au fost ceva emoţii, după ce oaspeţii s-au apropiat la 3-2, în ultimele zeci de secunde au forţat fără portar, situaţie de care a profitat Zagidulin, care a înscris în poarta goală cu 24 de secunde înainte de final.

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, de la ora 18,30, în patinoarul „Dunărea” va fi al doilea meci dintre cele două echipe.

Citit 2239 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018 11:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.