Un moment-cheie în câştigarea trofeului de campioană de către echipa masculină de volei CSM Arcada Galaţi s-a produs în ultimele zile ale anului trecut, când a fost adus ca antrenor principal Sergiu Stancu. Atunci, Arcada părea ieşită din lupta pentru primul loc, se afla o distanţă foarte mare de primele două clasate, cu nouă puncte în urma ambelor. S-a dovedit a fi cea mai inspirată decizie din ultimii ani a celor din conducerea echipei. A urmat un retur cu punctaj maxim şi, după faza finală, a grupei locurilor 1-6, s-a ajuns la fericire: CSM Arcada, campioană naţională, în premieră.
Sâmbăta trecută, imediat după meciul câştigat la Steaua şi decernarea trofeului, am avut plăcerea de a-l intervia. Calm, cenzurându-şi parcă euforia (s-a dezlănţuit ulterior, alături de jucătorii săi), a fost mai mult ca un ridicător din teren, pasând meritele către ceilalţi din echipă. Sala se golise, mai eram doar noi şi familia antrenorului. Se lăsase liniştea, vorbea antrenorul campion.
- Când ne spuneai în iarnă, în momentul venirii la echipa gălăţeană, că veţi recupera cele nouă puncte faţă de primul loc, sincer, nu prea am crezut că este realizabilă acea promisiune făcută publicului din Galaţi, pentru că era un ecart uriaş faţă de două echipe şi ambele trebuiau să se mai împiedice, nu doar una. Felicitări din tot sufletul, iată că aţi reuşit ce părea aproape imposibil...
- Este o victorie foarte frumoasă, o victorie a colectivului. Aici mă refer la tot ce înseamnă Arcada, un club în care s-a investit de ani de zile în voleiul românesc, cu multă pasiune. Am găsit aici oameni care au pus mult suflet pentru echipă şi i-am simţit tot timpul alături de noi, inclusiv în momentele mai puţin plăcute, la înfrângeri. Vreau să mulţumesc în primul rând staffului. Lumea vede doar vârful icebergului, nu şi orele de muncă din spatele unei performanţe. Să nu-l uităm pe Eugen Pascale (n.r. - fizioterapeutul echipei), un gălăţean cu mare experienţă şi un profesionist desăvârşit, de care sunt foarte mulţumit. Ne-a ajutat enorm de mult. Eugen nu prea a avut duminici libere, chiar dacă veneam din deplasare şi ajungeam în Galaţi la ore matinale, el rămânea la recuperarea jucătorilor, la masaj, făcându-şi meseria foarte bine, cu profesionalism. La fel şi Răzvan Tănăsescu (n.r. - antrenor secund), care nu mai are nevoie de prezentare ţinând cont că a fost un mare jucător. Un om cu vastă experienţă, cu care am colaborat foarte bine şi ţin să-i mulţumesc şi pe această cale.
Referitor la lupta propriu-zisă, a fost una crâncenă. Am crezut cu tărie în ce am spus de la început. Oarecum de înţeles la ce situaţie era atunci în clasament, o fi zis lumea că a venit ăsta să ne îmbrobodească cu o poveste frumoasă, dar eu chiar am crezut întotdeauna în acest obiectiv, pentru că mi-am dat seama de valoarea ridicată a echipei. Este meritul jucătorilor, pentru că în fiecare zi s-au pus la treabă, a fost un volum foarte mare de muncă şi ei nu s-au dat înapoi de la greu. Aşa cum spuneaţi, nu este uşor să revii de la nouă puncte faţă de o echipă, dărămite faţă de două. Am depins foarte mult de meciurile noastre, dar şi de ce făceau adversarii noştri. În momentul în care am trecut pe primul loc, a urmat partea un pic mai uşoară, pentru că de acolo am depins doar de noi, de calitatea voleiul prestat. Toate acestea, adunate, ne-au dus la titlul de campioni.
Meritul este al jucătorilor
- Unde s-a făcut diferenţa?
- La jucători. Un antrenor poate să ajute, să imprime o anumită filozofie de joc, dar jucătorii sunt mereu principalii actori şi meritul este al lor. Am avut şansa să antrenez jucători cu vastă experienţă, de echipă naţională, care au mai câştigat titluri şi se mai întâlniseră cu situaţia din ultimele partide, în care fiecare set, fiecare punct, au fost foarte importante. Meritul este al echipei, ei, jucătorii, au făcut diferenţa în momentele grele, cum au fost cel de la Zalău cu primul set pierdut, meciul cu Craiova de acasă sau de la ei. După înfrângerea la Dinamo, am reuşit să batem acasă Zalăul într-un moment foarte important al sezonului, pentru toate acestea meritul este al jucătorilor.
- Aţi avut acel set absolut încredibil de la Craiova, unde adversarii au adunat doar 9 nouă puncte, dintre care doar şapte făcute de ei. Bănuim că analiza temeinică a adversarului a dus la acel deznodământ, de aici următoarea întrebarea: cât de mult contează în voleiul actual informaţiile primite de la statisticieni?
- Aici este munca noastră, a staffului tehnic. Colaborez de ani de zile cu scouteri şi mă bazez pe munca lor. Sunt un antrenor care pune mare preţ pe acest lucru, deoarecere voleiul, ca orice sport de fapt, nu mai este jucat după ureche. Este un sport unde se investeşte foarte mult la acest nivel şi diferenţa se face la o minge sau la foarte puţine puncte, iar tactica imprimată echipei te scoate la liman.
Sufăr mult la înfrângeri
- Cariera în antrenorat aţi început-o în urmă cu numai trei sezoane, iar peste o săptămână (n.r. sâmbătă şi duminică, turneul final al Cupei României) ajungeţi în postura de a fi aproape de câştigarea celui de-al patrulea trofeu ca tehnician...
- Aş fi ipocrit dacă aş spune că mă aşteptam. Nici măcar nu mi-am imaginat, dar aşa cum am fost ca sportiv, dorindu-mi tot timpul să câştig titluri şi să fac performanţă, acelaşi lucru îl doresc şi ca antrenor. Tot ce fac este pentru a atinge culmile de sus ale voleiului. Poate de aceea o să chelesc repede sau o să am curând părul alb, pentru că sunt om care muncesc foarte mult, sunt devotat acestei profesii. Sufăr şi mult, după înfrângeri nu prea se poate vorbi cu mine vreo două zile, dar sunt aceste satisfacţii care fac munca şi mai frumoasă.
Tatăl, antrenorul tehnicianului Sergiu Stancu
- În general, trofeele sunt câştigate de antrenori cu experienţă, dar iată că sunteţi exemplul invers, aţi reuşit să deveniţi campion cam imediat după ce aţi încheiat activitatea de sportiv şi aţi trecut la antrenorat. Cum a fost posibil, fără experienţă directă în breasla tehnicienilor?
- Aici, tatăl meu (n.r. - Petrică Stancu) are meritul cel mai mare. A fost antrenor ani de zile, cu experiență la nivel de echipă națională, în divizia din România, normal că am avut un drum bătătorit dinainte. Îi mulțumesc tatălui meu pentru asta, am mers pe un drum în care sfaturile dânsului m-au ajutat foarte mult la începuturi. Apoi, a fost şi această pasiune a mea, pentru că, atunci când jucam volei, încercam să înțeleg ce se întâmplă şi de ce. Nu jucam fără să pun niște întrebări şi ușor-ușor răspunsurile vin. În volei sunt mulți antrenori care și-au pus întrebări astfel, ceea ce mi-a dat și mie încredere. Stephane Antiga, jucător francez care a evoluat mult în Polonia, în momentul în care s-a lăsat de jucat a luat naționala Poloniei, cu care a câștigat un campionat mondial, iar ca el mai sunt şi alții. Cred că oamenii care au făcut performanță într-un anumit domeniu, chiar dacă schimbă puţin poziţia, în cazul nostru nu mai sunt pe teren, performează la fel, au aceleași idealuri. Se informează, de aceea muncesc, de aceea se întâlnesc cu oameni de specialitate și schimbă opinii. Eu sunt un antrenor care, atunci când am ocazia să mă întâlnesc cu un om cu experiență, încerc să îi sorb energiile și informațiile, dar din orice domeniu de activitate, nu doar din volei, căci sunt multe de învățat.
- Cum veți reuși să capacitați echipa pentru meciurile din Cupa României, după euforia de acum?
- Acum e departe de mine acest gând, vreau doar să ne bucurăm de victorie o zi, două. Apoi, o vom lua de la capăt și sunt convins că acest grup de jucători își va dori să mai câștige un trofeu. Acum ne vom bucura, va veni momentul în care vom sărbători cu întregul oraș. Vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost tot timpul lângă noi, am simțit afecțiunea lor, au fost și în această seară lângă noi, le mulțumesc și îi așteptăm în continuare alături de noi.
A fost finalist în Liga Campionilor
Sergiu Stancu, care va împlini 37 de ani în luna august, a renunţat la activitatea de jucător în urmă cu trei sezoane, după ce evoluase mulţi ani în străinătate, în Belgia, Franţa, Italia şi Grecia. Voleibalistul Sergiu Stancu a fost de trei ori campion al României, de două ori campion în Belgia, iar în 2007 a jucat finala Ligii Campionilor.
Imediat după retragerea din teren, şi-a început cariera de antrenor principal la Tricolorul Ploieşti, cu o ascensiune extrem de rapidă, prin prisma performanţelor reuşite. În doar al doilea său an de antrenorat a uimit prin maximum posibil obţinut în competiţiile interne, câştigarea titlului de campioană şi a "Cupei României" cu Tricolorul Ploieşti, în sezonul trecut. După triumf, a primit o ofertă tentantă din străinătate, plecând vara trecută în Grecia, la PAOK Salonic. După jumătate de sezon acolo, a luat o decizie pentru care acum se felicită, acceptând oferta din Galaţi.
