Hocheiştii de la CSM Dunărea – eliminaţi din Cupa României

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

C.S. Municipal Dunărea Galaţi a ratat dramatic şansa de a juca în etapa superioară a „Cupei României” la hochei pe gheaţă, cedând în faţa celor de la Progym, scor 2-7 (1-5, 0-2, 1-0).

Desfăşurat  pe Patinoarul Artificial din Gheorgheni, jocul era unul crucial pentru gazde care, cu o zi înainte, cedaseră în faţa campionilor  de la Miercurea Ciuc la mare luptă. În atari condiţii, gazdele au făcut orice pentru a trece de Dunărea!

Nici nu începuse bine meciul şi arbitri şi-au intrat în rol, tolerând jocul brutal al celor de la Progym şi  acordând un gol  neregulamentar celor din Gheorgheni, eliminându-i apoi, pe Cătălin Geru (definitiv!) şi pe Vlase!

Cu potenţialul slăbit (şi Andrei Nuţu a lipsit motivat), Dunărea a făcut, totuşi, faţă atacurilor în valuri şi, echilibrând meciul, chiar a câştigat repriza a treia.

"În condiţiile în care echipa noastră a adunat 64 de minute de penalizare - mai multe decât durează meciul - jucând foarte mult în inferioritate numerică, nu pot spune decât că sunt mândru de cum s-au prezentat şi au luptat băieţii", ne-a declarat antrenorul principal Ion Bălăneanu.

„Totuşi ţin să  evidenţiez rolul extraordinar pe care îl are, încă, în echipă, Viorel Radu, dar şi prestaţia foarte bună a colegilor lui - Necula, Mironov, Hristache, Vasilache şi Ştefănescu”, a încheiat  Bălăneanu. Golurile echipei Dunărea au fost marcate de Berdilă şi Vlase.

Dunărea va juca următoarele partide din campionat pe patinoar propriu, în luna ianuarie: cu Sportul Studenţesc (16-17), cu Steaua (21-22 ) şi cu Fenestela Braşov, datele acestei partide nefiind încă fixate.

Citit 924 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.