Campioana Galațiului, între primele opt din țară

Campioana Galațiului, între primele opt din țară
În imagine, echipa campioană a Galațiului - Ajax Dulcisimo, care a ajuns până în sferturile de finală
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cele mai bune 20 de echipe din țară s-au întrecut, timp de trei zile, în orașul Oradea, la turneul final al Campionatului Național de minifotbal.

Din competiția organizată de Asociația Sportivă de Minifotbal Galați au participat primele două clasate, Ajax Dulcisimo și Fratelli Bianconeri, echipe care s-au comportat excelent și la Turneul Regional de la Botoșani, unde s-au clasat pe primele două poziții. Cele 20 de echipe au fost repartizate în patru grupe, iar echipele noastre au făcut parte din grupe diferite.

O evoluție foarte bună a avut campioana Galațiului - Ajax Dulcisimo, care a reușit să treacă de grupe, în ciuda unor probleme apărute pe parcurs. De pildă, în al doilea meci, portarul Tănăsilă a fost eliminat (și automat suspendat pentru două meciuri), iar cum echipa nu a avut un al doilea goalkeeper în poartă a trebuit să treacă Huhulea - un jucător de câmp. Evident, misiunea echipei a devenit imposibilă. Și totuși, Ajax a înregistrat trei victorii, din patru meciuri, clasându-se pe locul al doilea în grupă.

Acest lucru i-a permis echipei să joace în "sferturile" competiției. Iată rezultatele înregistrate în grupă: 5-2 cu Sistema Arad, 1-0 cu AS Glissando Timișoara (meciul cu eliminarea), 0-2 cu Luxury Team București și 1-0 cu Young Boys Târgoviște. De notat că echipa din Târgoviște avea victorii repetate asupra gălățenilor, în ultimii doi ani, dar de data aceasta a mai putut să-i învingă. A urmat meciul din sferturile de finală, în care Ajax a fost învinsă de campioana Capitalei - Tazmannschaft, echipă care avea să joace finala.

Ajax Dulcisimo, aflată la a treia prezență la un astfel de turneu final, s-a clasat finalmente în primele opt echipe din țară. Au fost și probleme de efectiv, la Oradea ajungând doar opt jucători: Tănăsilă - Radu, Gâță, Huhulea, Năpârlică, Spânache, Dima și Bâgu (conducător Iulian Lazăr), iar în aceste condiții promovarea până în "sferturi" este deja o frumoasă performanță.

Prezența în turul de la Oradea a fost posibilă și datorită spijinului unor oameni de bine care iubesc minifotbalul.

Cea de-a doua echipă gălățeană, Fratelli Bianconeri, a acumulat două victorii și două înfrângeri, situație în care nu a putut prinde "sferturile". Iată rezultatele înregistrate: 0-0 și 4-3 la loviturile de departajare cu Corvinul Hunedoara, 0-0 și 0-2 cu La Boltă Alba Iulia, 2-2 și 4-2 după penaltiuri cu Tazmannschaft București și 0-1 cu Dia Guard Divino Zalău. Poziția ocupată a fost locul al treilea în grupă. Și lotul acestei echipe a fost serios diminuat: Păduraru - Nejneru, Popliacă, Bârlădeanu, Moise, Sorin Frunză, Chebac și Iancu.

Citit 2258 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.