Test de maturitate pentru revelaţia sezonului

Test de maturitate pentru revelaţia sezonului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Formaţia feminină CSU Belor are astăzi, pe teren propriu, un meci care se anunţă a fi foarte interesant, un adevărat test al potenţialului echipei gălăţene din acest sezon. Aflată pe locul trei, CSU Belor va juca cu a doua clasată, Dinamo Bucureşti, adversara de astăzi arătând până acum că are valenţe pentru a lupta pentru titlul de campioană.

CSU Belor Galaţi, echipă schimbată radical faţă de sezonul anterior, mult în bine, are ocazia de a demonstra pe teren că jocul de astăzi este un derbi de clasament, că poate face faţă şi adversarelor cu pretenţii maxime în acest sezon. Voleibalistele antrenate de Bogdan Paul vin după o serie excelentă, de cinci victorii la rând în campionat, dar aceste rezultate positive au fost obţinute în faţa echipelor din a doua parte a clasamentului. Deocamdată s-a confirmat clar că CSU Belor este o formaţie de primele şase poziţii, iar meciul de astăzi este primul test concludent al potenţialului din acest sezon în faţa echipelor cu pretenţii la poziţiile de cupe europene, mai ales că singura înfrângere a fost în prima etapă, în faţa campioanei Alba Blaj, dar atunci încă nu se putea vorbi de omogenitate şi închegarea relaţiilor de joc.

"Este adevărat că am avut evoluţii şi rezultate bune în prima parte a campionat, dar în continuare ne aşteaptă partide din ce în ce mai dificile. Meciul cu Dinamo ne va solicita din plin. Cunoaştem valoarea echipei bucureştene, dar şi potenţialul fetelor noastre, aşa că îndrăznesc să cred că vom avea un cuvânt important de spus în acest joc. Este nevoie de multă concentrare şi determinare, ca şi de o atitudine pozitivă, cu multă încredere", a spus Bogdan Paul, antrenorul principal al echipei gălăţene.

În clasament, Dinamo este în trioul fruntaş, cu acelaşi număr de puncte (15) ca Alba Blaj şi CSU Belor, echipa gălăţeană având un meci mai mult disputat. Dinamovistele au până acum două victorii cu adevărat notabile, în faţa unor obişnuite ale primelor trei locului, CSM Târgovişte şi Ştiinţa Bacău.

Partida CSU Belor Galaţi - Dinamo Bucureşti, din etapa a şaptea a primei ligi, va avea loc astăzi, la sala "Dunărea", cu începere de la ora 18.30. Intrarea spectatorilor este liberă.

 

Citit 1307 ori Ultima modificare Joi, 14 Noiembrie 2019 19:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.