Hochei. Calificare într-o grupă cu Marea Britanie
Foto: Daniel Maximilian Milata

Hochei. Calificare într-o grupă cu Marea Britanie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Echipa de hochei pe gheaţă a României a reuşit să acceadă în faza a treia a precalificărilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, după ce a câştigat Grupa K din turul secund, cu meciurile disputate la Patinoarul Olimpic din Braşov.

După ce a câştigat lejer primele două partide, echipa României s-a impus categoric şi în ultimul meci, în faţa Islandei, cu scorul de 10-1 (4-0, 4-0, 2-1).

Din lotul României au făcut parte şi trei hocheişti de la CSM "Dunărea", Vitali Kiricenko, Anton Butochnov şi Evgheni Emelianenko, toţi trei aflându-se pe lista marcatorilor în partida cu Islanda. De altfel, Kiricenko a înscris şi în celelalte două meciuri, cu Israel (scor 15-0) şi Kârgâstan (scor 18-2).

La fel ca la turneul din primăvară al Campionatului Mondial, unde s-a reuşit senzaţionala promovare în al doilea eşalon, stafful tehnic a fost format din slovacul Julius Penzes şi gălăţeanul Marius Trandafir.

Astfel, România s-a calificat pentru ultima fază a precalificărilor, unde va juca anul următor în Grupa J, în perioada 6-9 februarie, alături de Marea Britanie, Estonia şi Ungaria. Turneul va avea loc la Nottingham, cu echipa Marii Britanii mare favorită, aceasta făcând parte din grupa de elită a Campionatului Mondial. Câștigătoarea grupei formate din cele patru echipe menţionate va avansa în turneul final de calificare la Jocurile Olimpice de iarnă.

Atenţia se mută spre Cupă

După turneul echipei naţionale, antrenorul Marius Trandafir n-a apucat nici măcar două zile complete de stat acasă, tehnicianul gălăţean urmând să plece astăzi din nou spre Braşov, unde va avea ocazia să-i urmărească pe toţi hocheiştii selecţionabili, cu ocazia turneului "Cupei României". Acesta va începe mâine şi se va încheia duminică, cu finala mică şi cea pentru trofeu.

Formaţia gălăţeană CSM "Dunărea" face parte din Grupa B, alături de SC Miercurea Ciuc şi Steaua Bucureşti, în timp ce din Grupa A fac parte Corona Braşov, ACSH Gheorgheni şi Sportul Studenţesc. În prima zi a turneului, miercuri (ora 15.00), CSM "Dunărea" Galaţi va juca cu Steaua, iar ceea ce teoretic ar trebui să fie meciul decisiv pentru intrarea în finală, cel cu SC Miercurea, va avea loc vineri, tot de la ora 15.00.

Citit 1450 ori Ultima modificare Luni, 16 Decembrie 2019 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.