HOCHEI | Victorie şi în al doilea joc al dublei cu Corona Braşov
Foto: Sonia Baciu

HOCHEI | Victorie şi în al doilea joc al dublei cu Corona Braşov
Formația gălăţeană se descurcă de minune în faţa contracandidatelor
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Formația gălăţeană CSM "Dunărea" a impresionat şi în al doilea meci din dubla de pe teren propriu cu echipa Corona Braşov, pe care l-a câştigat, duminică seară, cu acelaşi scor ca în seara precedentă, 4-2.

Hocheiştii echipei gălăţene au făcut o primă repriză de vis, una dintre cele mai bune din ultimul deceniu, la căpătul căreia proporţiile scorului (3-0) au fost chiar mici raportat la aspectul jocului. Skachov a deschis scorul (min. 4) cu execuţii de mare fineţe şi inteligenţă, iar Puşkariov a făcut 2-0 (min. 11, pasă decisivă Machala), titratul hocheist din Kazahstan începând să devină tot mai eficient cu fiecare meci, crescându-şi ritmul de joc după cele câteva luni fără partide la activ. Golul al treilea a fost înscris de Paior (min. 14), care a finalizat o frumuseţe de fază făcută de Skachov, care a culcat un fundaş şi portarul şi a pasat perfect.

În repriza secundă, aspectul jocului s-a schimbat, fiind mult mai echilibrat, şi pe fondul unui arbitraj cam pe faţă favorabil celor de la Corona, iertaţi de eliminări la unele infracţiuni clare. Formaţia braşoveană a redus din diferenţă (min. 23) prin Zagidulin, excelentul hocheist care sezonul trecut era în tabăra gălăţeană, iar în minutul 34 avantajul formaţiei gălăţene s-a redus la minimum.

Susţinuţi puternic de numerosul public (peste 1.200 de spectatori), hocheiştii antrenaţi de Vadim Şakraiciuk şi Cornel Chiriţă au continuat să joace excelent, iar în repriza a treia au rezistat unei perioade de aproape patru minute de inferioritate numerică, ba chiar au dat lovitura spre finalul perioadei menţionate, Machala făcând 4-2 (min. 51) din pasa lui Puşkariov.

Laude suplimentare se cuvin portarului echipei gălăţene, Otto Onodi, cu evoluţii senzaţionale în ambele meciuri, prin care se alătură celor doi portari de la Corona, Toke şi Polc, pe lista principalilor candidaţilor la convocarea în echipa naţională.

În acest al doilea meci, poarta celor de la Corona a fost apărată excelent de Patrick Polc, care a dat mari emoţii publicului şi celor de pe gheaţă în repriza a treia, când a fost lovit în cap (în cască) de puc, la un şut puternic, s-a prăbuşit, câteva zeci de secunde a fost nemişcat şi apoi, în aplauzele asistenţei, şi-a revenit și a continuat jocul.

Tot în repriza a treia a avut loc un incident, unul dintre hocheiştii de la Corona lovind nervos cu crosa în geamul de plexiglas din spatele băncii de rezerve, spărgându-l.

Bilanţ excelent cu adversarii de top

CSM "Dunărea" şi-a depus o candidatură fermă pentru primul loc la finalul sezonului regulat, având un bilanţ excelent în cele opt partide directe cu cele trei contracandidate. Formaţia gălăţeană a scos 7 puncte din cele trei partide jucate cu Corona (două victorii şi o înfrângere la şuturi de departajare), 6 din 6 posibile în cele două confruntări din deplasare cu SC Miercurea Ciuc, precum şi 6 din cele trei meciuri cu ACSH Gheorgheni (două victorii şi o înfrângere). În sezonul regulat, combatantele se întâlnesc fiecare cu fiecare de câte şase ori.

Citit 1780 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 15:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.