Oțelul, în căutarea unui nou antrenor

Oțelul, în căutarea unui nou antrenor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gruparea gălățeană şi-a demis antrenorul aflat în funcție și a rămas să stabilească alături de ce tehnician va încerca să promoveze în noul sezon competiţional.

După primul meci amical al verii, conducerea SC Oțelul a acționat rapid, fără să mai stea pe gânduri, ca urmare a jocului mai puțin convingător, iar antrenorul Alexandru Ciobanu a fost demis. În locul său se caută acum un antrenor cu experiență, conform unor surse din cadrul clubului. Pe lista roș-alb-albaștrilor sunt mai mulți tehnicieni, iar printre numele vehiculate se află și Petre Grigoraș sau Dorinel Munteanu, antrenori de legendă ai Oțelului.

Discuții cu Grig, Dorinel e implicat în alte proiecte

Petre Grigoraş a ajuns să fie recunoscut că întotdeauna a preluat la greu echipele pe la care a trecut. Acum ar fi unul dintre acele momente, pentru că nu mai e foarte mult până începe campionatul. Se pare că Grig a fost sunat de către oficialii gălățenilor, însă totul e abia la stadiul de discuții preliminare.

”Am fost sunat, dar au fost simple discuții, nu s-a trecut la nimic concret. Eu întotdeauna am declarat că pentru Oțelul simt ceva aparte, dar trebuie să ținem cont că e destul de târziu și trebuie analizat foarte bine. Nu doar în antrenor stă munca unui club, trebuie ca totul să funcționeze pentru ca performanțele să fie realizate. Îmi doresc să antrenez din nou, am poftă de așa ceva, nu contează nivelul, pentru că am fost dispus mereu să o iau de jos, dar nu sunt disperat să accept orice. La Oțelul nu s-a promovat de câțiva ani și de aici trebuie să pornim când ne gândim la ce e de făcut mai departe. Nu vreau să vorbesc mai multe, pentru că momentan nu e nimic concret, doar vorbe”, a spus Grigoraș.

Petre Grigoraș este unul dintre cei mai iubiți antrenori din istoria Oțelului, datorită stilului de joc ofensiv, plus performanțele obținute în perioada 2006-2009.

Un alt antrenor de legendă al Oțelului, Dorinel Munteanu, cel care a și fost prezent la amicalul cu Brăila, se află pe buzele fanilor atunci când vine vorba de noul antrenor. Totuși, Munteanu a negat că ar fi fost contactat de cineva din partea clubului pentru o discuție în acest sens, plus că se află implicat într-un alt proiect momentan, în afara sportului. ”Nu, n-am fost sunat, nu am discutat cu nimeni despre așa ceva. Oricum, eu momentan sunt implicat într-un proiect și doar după aceea putem sta de vorbă despre așa ceva”, a spus Munteanu.

Haraga, interimar la amicalul cu Chiscani

Conducerea clubului a decis ca interimatul să fie asigurat de către Sorin Haraga, omul bun la toate de la reînființarea Oțelului. Acesta va fi ajutat de Daniel Lovin și Iulian Olteanu, secunzii pe care i-a avut și Alexandru Ciobanu până acum. Se pare că gruparea gălățeană dorește să aducă un antrenor nou, fără alți membri din staff. Primul test pe care jucătorii îl vor avea în noua formulă va avea loc astăzi, de la ora 10:00, pe teren propriu, cu Sportul Chiscani, o altă echipă din Liga a III-a.

Citit 2269 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2020 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.