Gălăţeanca Patricia Ţig, în finala turneului de tenis de la Istanbul

Gălăţeanca Patricia Ţig, în finala turneului de tenis de la Istanbul
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

UPDATE. Patricia Ţig s-a calificat în finala turneului de la Istanbul, după ce a învins-o în semifinale pe Tereza Martincova, cu scorul de 6-3, 6-3. Gălăţeanca o va întâlni în finală pe cunoscuta sportivă canadiană Eugenie Bouchard, care a eliminat-o în penultimul act pe Paula Badosa, cu 6-3, 6-2. Finala este programată duminică, de la ora 17.00.


Gălăţeanca Patricia Ţig a învins-o, cu 6-3, 6-1, pe suedeza Rebecca Peterson (nr. 48 WTA), în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Istanbul, dotat cu premii de 275.000 de dolari.

Patricia Ţig (88 WTA) a devenit, în urma acestei victorii, favorită principală la câştigarea turneului. 

În turul anterior, gălăţeanca a depăşit-o pe japoneza Misaki Doi (81 WTA), cu 6-2, 6-0.

În semifinale, Patricia Țig o va întâlni pe Tereza Martincova (Cehia, 136 WTA). În cealaltă semifinală, Eugenie Bouchard (Canada, 272 WTA) - Paula Badosa (Spania, 91 WTA).

În cazul unui succes la Istanbul, gălăţeanca va ajunge pe locul 58 în clasamentul mondial.

Citit 3957 ori Ultima modificare Duminică, 13 Septembrie 2020 21:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.