Câștigurile Oțelului de după egalul cu Brăila. Se amplifică suspansul promovării
Foto: Marian Calestru

Câștigurile Oțelului de după egalul cu Brăila. Se amplifică suspansul promovării
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Formația gălățeană n-a reușit să treacă de brăileni, pentru a treia oară în acest sezon, dar s-a putut bucura de aportul fanilor din tribune.

Meciul anului dintre Oțelul și Dacia Brăila a avut toate motivele necesare pentru a fi considerat astfel. Rivalitatea dintre cele două orașe și, implicit, dintre cele două cluburi, miza promovării pe masă, plus revenirea suporterilor pe stadion. A fost 1-1 pe teren, cu multe probleme de lot pentru gălățeni, dar Oțelul a câștigat la alt capitol.

Faptul că, după zece ani de la câștigarea campionatului, după ani și ani de zbatere în mediocritatea eșaloanelor inferioare și după ce au fost îndepărtați fanii din stadioane de pandemie, încă mai există viu spiritul Oțelului – reprezintă marele câștig al roș-alb-albaștrilor. S-a auzit din nou imnul cântat împreună cu cei aproximativ 1.500 de suporteri, iar pumnii s-au strâns din nou și s-au înălțat până la cer pentru a striga pentru echipa favorită: Oțelul! Oțelul! Oțelul!

Și mai mare câștig a fost că printre suporteri s-au numărat și mulți copii, care, printre momentele petrecute cu ochii în telefonul conectat la YouTube, s-au putut bucura de fotbal adevărat și au prins din zbor, de la cei mai mari, atașamentul față de mișcare, de fotbal și de Oțelul.

Meciul în sine a început cu o atitudine excelentă a oțelarilor din teren, conectați perfect la entuziasmul suporterilor. Cu toate că pentru unii a părut că meciul a fost programat prea devreme (sâmbătă, ora 13,30), pentru mulți suporteri a părut a fi chiar prea târziu, încărcați de emoții de la primele ore ale dimineții.

Au trecut mai bine de 15 minute de joc ca Brăila să reușească să treacă de propria jumătate, iar în minutul 27 alerta de flashscore i-a derutat pe cei care au urmărit meciul doar livescore pentru că reușita lui Cîrjan a fost anulată corect pe motiv de offside, după mai multe momente periculoase în careul advers.

Răducan a marcat, specialitatea casei, un gol cu capul la un corner executat bine de Stoian, în minutul 37, iar meciul părea să se îndrepte către scenariul perfect. Suporterii încă mai simțeau mirosul succesului cu Timișoara din urmă cu zece ani.

Startul reprizei secunde avea să contrazică așteptările fanilor, iar în minutul 48, după ce Patrick Petre a driblat tot ce i-a ieșit în cale, Neagu a marcat în proprie poartă după ce a încercat să respingă într-un mod bizar. Până la final cele două echipe s-au luptat ca doi pugiliști confuzi, în care loviturile trimise nu-și atingeau ținta. Stoian, în minutul 90, a fost cel mai aproape de gol, când a reluat spectaculos din 8 metri către poarta adversă.

De notat și faptul că antrenorul Petre Grigoraș, care n-a putut conta pe Sîrghi, Popescu și Marquinhos, a fost nevoit să facă și trei schimbări din cauza accidentărilor. Astfel că Ghiocel, Sevastian și Dobre au părăsit terenul forțați de împrejurări și sunt semne mari de întrebare în privința recuperării lor până la retur.

Echipa folosită: Dinu – Farcaș, Cucu, Ghicoel, Sevastian – Neagu, Dobre – Stoian, Răducan, Nica – Cîrjan. Au mai intrat: Gavrilă, Petrache, Păun și Crihană.

Dincolo de gustul amar al egalului și grijile accidentărilor, Oțelul trebuie să se concentreze pe aspectele pozitive de după partidă: spiritul său a rămas viu, cum nu mai există în multe locuri în România, iar presiunea s-a mutat pe Brăila după 1-1 cu tras de timp din partea oaspeților, pentru că nu e nimic jucat încă. Mai ales că 0-0 la retur e cel mai improbabil scor între cele două echipe după istoricul întâlnirilor din acest sezon. Faptul că brăilenii cred că au scos un rezultat bun în tur li se poate întoarce împotrivă.

Sâmbăta viitoare, la Însurăței, se va juca returul Dacia Brăila – Oțelul.

Citit 4219 ori Ultima modificare Luni, 24 Mai 2021 00:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.