(!) nu mai încap, nu mai încap/ nici/când pe-acolo şi pe-aici -
am fost prea mult în viitor,/ am stat prea mult la cei antici
ş-am învăţat că nu-i nici timp/ şi nu-i nici loc şi nu-i nici mod
pentru nimicul care sunt:/ concentric, sclav, cefalopod,
cu visul stâng spre miază/sud,/ cu visul drept spre miază/nord (!)
(!) mă pregătesc să fug din ceas,/ în marele nisip deşert,
unde nici/cum nu ştiu că sunt,/ nici să câştig şi nici să pierd
ce nu am vrut cu nici un gând/ şi nici cu preţul unui ort,
ce am ştiut că (n)-am în ochi/ și nici n-admir şi nici nu port
cu visul drept spre miază/sud,/ cu visul stâng spre miază/nord (!)