Tichete lunare sub formă de alocație pentru copii și juniori

Tichete lunare sub formă de alocație pentru copii și juniori
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Modificarea Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000 a trecut de Senat, urmând să fie dezbătută și în Camera deputaților, iar una dintre cele trei măsuri a stârnit controverse.

După ce în ultimii ani nivelul sportului românesc a ajuns tot mai scăzut, iar interesul copiilor pentru sport a devenit un privilegiu ce trebuie suportat financiar integral de către părinți, au început să apară tot mai multe propuneri în spațiul public pentru a sprijini activitatea sportivă la nivelul celor mai mici vârste. Astfel, în Senat s-a aprobat modificarea Legii Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000, prin care se prevede ca fiecare copil sau junior (sub 18 ani) legitimat la un club sportiv să primească lunar o alocație de sportiv de 50 de lei. Inițial, suma ar fi fost de 150 de lei, ceea ce ar fi însemnat că reușea să acopere o mare parte din taxa lunară pe care o solicită un club privat pentru un copil, fiind multe cluburi care deja au depășit suma de 200 de lei pe lună, cost pentru abonament de antrenamente.

Subiectul a stârnit multe opinii contrariate de suma considerată extrem de mică pentru motivarea și sprijinirea cu adevărat a copiilor și părinților.

"De banii ăștia să vă așteptați la medalii!", a fost un comentariu cu sarcasm pe una dintre rețelele de socializare, în vreme ce un alt părinte de copil practicant de sport a făcut o comparație între media de 1,42 de lei pe zi, cât ar însemna alocația de 50 lei, cu meniul de 3,50 lei pe zi la cantina din Parlament.

"Ce aveți cu copiii care vor să facă performanță? De ce voi să aveți meniul de 3,50 lei pe zi la cantina bogaților, iar bieții copii să primească doar 1,42 lei pe zi? Să iasă în față cei care au decis și să ne explice!".

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative din Senat - "pentru a avea o motivare în sistemul sportiv, trebuie să ai o miză corespunzătoare a muncii, iar tichetele de sportiv vin în ajutorul celor care practică sportul de performanță, fiind un stimulent financiar în rândul copiilor legitimați la structurile sportive".

Tichetele de sportiv ar fi bonuri de valoare pe suport de hârtie, destinate exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanță. Acestea vor putea fi folosite doar pe teritoriul țării noastre, pentru servicii sau bunuri furnizate de persoane juridice cu care Ministerul Tineretului și Sportului a încheiat un acord în acest sens.

Citit 2755 ori Ultima modificare Vineri, 22 Octombrie 2021 00:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.