Lucian Bute, în Panteonul sporturilor din Quebec

Lucian Bute, în Panteonul sporturilor din Quebec
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Lucian Bute, fostul pugilist născut în comuna Pechea, care a reușit o carieră impresionantă la categoria supermijlocie, a fost inclus, în această săptămână, în Panteonul sporturilor din Quebec, conform presei din Canada. Această decizie vine ca urmare a performanțelor obținute de Bute, deținător timp de cinci ani al titlului mondial la box profesionist, versiunea IBF. Cu toate că e român de origine, Bute este considerat ca fiind un produs al statului Quebec în boxul mondial. "După toată cariera mea, să fiu inclus în Panteonul sporturilor e ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial, în 2007, aceasta este practic cea mai importantă seară pentru mine. Asta arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul din Quebec, a marcat istoria. Este o onoare și sunt foarte emoționat", a spus Bute, la ceremonia organizată pentru acest eveniment. Lucian Bute s-a stabilit, de altfel, în Quebec, unde locuieşte şi după retragerea din activitatea de pugilist.

Citit 853 ori Ultima modificare Vineri, 05 Noiembrie 2021 00:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.