Primul post vizat pentru transferuri în această iarnă la echipa de fotbal Oțelul

Primul post vizat pentru transferuri în această iarnă la echipa de fotbal Oțelul
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Gruparea gălățeană are mari ambiții pentru partea a doua a sezonului, iar pentru a-şi realiza obiectivul de a promova este nevoie de întăriri în pauza de iarnă.

Cu toate că a încheiat, în cele din urmă, anul 2021 pe prima poziție și are calificarea în play-off în buzunar, Oțelul are nevoie de câteva îmbunătățiri în lot, pentru a evita accidentele din tur. Gălățenii au avut câteva meciuri în care n-au reușit să se impună, pierzând cu Sporting Liești și CSM Focșani în campionat, la care se adaugă eșecul din "Cupa României", cu Brăila. Tot un eșec poate fi privit și egalul de la Ianca, conform declarațiilor managerului tehnic Dorinel Munteanu.

Astfel, pentru partea a doua de campionat este clar că Oțelul are nevoie de câteva îmbunătățiri, iar postul prioritar pentru întăriri pare a fi cel de portar. În lotul actual al gălățenilor, toți cei trei portari sunt juniori: Gabriel Ursu, Alexandru Uțiu și Dragoș Paharnicu, ultimul fiind portarul echipei de juniori B.

Legat de acest aspect, am apelat la unul dintre cei mai îndreptățiți oameni să analizeze situația, Stelian Bordieanu. Fost portar de legendă al Oțelului, acesta s-a confruntat cu aspecte similare în perioada în care a antrenat gruparea roș-alb-albastră. "Ca antrenor, fiind problema cu junior în teren, chiar mi-am dorit să joc cu un portar junior. A fost atunci concurență foarte mare între Iliescu și Udeanu. A fost în primul an titular ca junior Udeanu, apoi Iliescu. Erau amândoi foarte buni, dar am mizat pe Iliescu și s-a descurcat foarte bine. N-am primit niciun gol cu el cât am fost antrenor", ne-a spus Bordieanu, care consideră că ar trebui să fie trei portari în lot, capabili oricând să intre în teren.

"Am văzut în această perioadă unele ezitări la portarii Oțelului, dar e normal. Ei, în primul rând, ar trebui să aibă încrederea tuturor pentru a reuși. Aici, Dorinel va trebui să decidă dacă e nevoie de întăriri, el e cel mai îndreptățit. Personal, cred că ar mai trebui o soluție, să fie și mai mare concurența. În plus, fiind și situația cu pandemia, oricând poate să rămână fără soluții viabile, iar la baraj n-are sens să riște o astfel de situație. Am văzut că și portarii tineri din Liga I au mai gafat, e un risc asumat, altfel n-ai cum, așa că nu-s de condamnat cei doi de la Oțelul. Ca fost portar, pot spune că e unul dintre cele mai importante posturi și trebuie să fie constant trei soluții pe post. Iar ca suporter al Oțelului, îmi doresc ca echipa să reușească să promoveze", a spus Bordieanu.

A doua cea mai bună apărare

În prima parte a sezonului, în cele 15 jocuri de Liga a III-a, Oțelul a încasat zece goluri. Acest bilanț este cel mai bun, pe plan defensiv, din seria sa, cu un gol mai puțin încasat decât CSM Focșani (ocupanta locului 2 la general), însă, dacă luăm în calcul și Seria I, cu care se vor împerechea echipele din seria noastră, atunci gălățenii sunt pe locul al doilea. Dante Botoșani, formație care conduce în clasamentul Seriei I, a încasat doar 9 goluri, în condițiile în care trei dintre ele au picat, surprinzător, la ultimul meci oficial, scor 0-3 cu echipa din Vaslui.

Citit 3193 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.