Adriana Iftime, antrenoare cu performanțe în 2021

Adriana Iftime, antrenoare cu performanțe în 2021
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Clubul Sportiv Municipal Galați are în componență nu doar echipe de seniori la sporturile populare, ci și tineri dansatori care s-au remarcat în ultimul an prin rezultatele obţinute.

Dansatorii de la CSM Galați au reușit să obțină câteva rezultate foarte importante, iar antrenoarea din spatele succesului copiilor este Adriana Iftime. Născută și crescută la Galați, Adriana a fost atrasă de dans încă din copilărie, astfel că și-a ghidat toată viața în pași de dans. "Am terminat Liceul de Arte, secția coregrafie, apoi am vrut să fac dans sportiv. Am auzit de o școală din Galați, Acanta, unde am fost coregraf, apoi mi-a plăcut să mă și antrenez și să particip la concursuri. După o perioadă, am decis să mă axez doar pe antrenorat".

La scurt timp, au venit și primele satisfacții ca antrenoare. "Am început să antrenez copii și am mers către performanță. În 2008 am luat o pereche de la zero și am dus-o până la Open. De acolo au început să apară rezultatele. Am colaborat cu mai multe cluburi din Galați, apoi am înființat un club propriu. Întrucât trebuia ca asociația să fie afiliată la federație, am colaborat cu un club din București. Am întâmpinat și multe greutăți din această cauză, dar până la urmă am reușit să le depășim cu brio".

După o perioadă în care a reușit să inițieze și să lanseze mai mulți dansatori, a venit momentul colaborării cu CSM. "Am vrut să organizez un eveniment demonstrativ de dans, iar atunci mi s-a propus să colaborăm cu CSM Galați. Am reușit să legitimăm copii talentați, acum sunt 11 legitimați, cu performanțe foarte bune".

Alma și Darius, campioni naționali

Într-una dintre ediţiile ziarului am scris despre performanța obținută de Alma și Darius, doi tineri gălățeni ce au devenit campioni naționali. "Pe Alma Stăinoiu o am la club de la vârsta de 4 ani, acum are 16. A avut rezultate și până a ajuns să-l aibă partener pe Darius, dar acum a ajuns la nivelul de vârf. Împreună, cei doi au avut doar finale. Alma este foarte hotărâtă în ceea ce vrea să facă, așa îl ține în priză și pe Darius, ajungând în acest an la titlul de campioni la categoria lor de vârstă".

În afară de Alma și Darius, mai sunt alte două perechi promițătoare, cu rezultate de remarcat în acest an. "Îi mai am pe Maria Gâscă şi Alin Tudose, o pereche nouă, dar care a reușit să facă performanțe în acest an, cu locul 1 la latino și locul 2 la standard, la Piatra Neamț. Ana Hâncu și Tudor Bradu dansează de trei ani. Ana venise cu Darius la club, au fost parteneri, apoi am făcut modificări care au fost mai bune pentru toți. Ana și Tudor sunt cei mai ascultători copii ai mei, iar la Open Basic au obținut locurile 3 la standard și latino".

Adriana ne-a dezvăluit și secretul pe care se bazează formarea de perechi în dansul sportiv. "Primul lucru la care mă uit este ca partenerii să aibă acea chimie necesară pentru a reuși să transmită prin dans ceea ce trebuie. Dacă doi parteneri nu se înțeleg de prima dată, nu se înțeleg niciodată".

Beneficiile dansului sportiv pentru copii

De la Adriana am aflat și că sunt foarte multe beneficii pe care copiii practicanți de dans sportiv le deprind pe parcursul activității lor. "În primul rând, postura. Se recunoaște un dansator de la distanță dintr-o mulțime, datorită posturii corecte. În al doilea rând, îi ajută foarte mult la școală și în viață, prin dezvoltarea memoriei. Au nevoie să învețe foarte multe coregrafii, de la cele mai mici vârste, ceea ce le dezvoltă capacitatea să absoarbă și să rețină informații. Dansul îi dezinhibă foarte mult pe copii, ceea ce iarăși e un factor important de luat în seamă".

Așadar, dincolo de admirația pentru activitatea sa în formarea tinerilor dansatori, Adriana dovedește că pasiunea poate să te răsplătească dacă reușești să îți păstrezi încrederea în propriile reușite.

Citit 1907 ori Ultima modificare Marți, 28 Decembrie 2021 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.