Se ridică noi generații de campioni

Se ridică noi generații de campioni
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cu toate că e un sport destul de nou ca impact în zona țării noastre, baschetul a căpătat din ce în ce mai multă amploare, iar acest lucru a dus și la un interes major în Galați.

Pe harta baschetului românesc începea timid, dar cu multe ambiții, clubul Phoenix Galați, condus de către Florin Nini, iar la scurt timp au venit și titluri de campioni la juniori, plus apariția pe prima scenă la nivel de seniori atât la masculin, cât și la feminin. Jucători precum Adi Guțoaia, Ciprian Țelinoiu, Andrei Petică sau Robert Bolobiță au fost lansați în primul eșalon și chiar la lotul național de seniori, în unele cazuri.

După un ușor declin, se pare că baschetul gălățean renaște din propria cenușă, așa cum este și deviza clubului Phoenix, având o serie de juniori talentați, care chiar se remarcă prin prezențe la loturile naționale. Iar ca nivel de echipe, Academia Phoenix are de la an la an mai multe echipe în fazele finale ale competițiilor naționale.

“Suntem bucuroși că am obținut rezultate superioare față de sezonul trecut, la U15 și U16. Și fetele s-au autodepășit, generația 2007-2008 este calificată la turneul semifinal. În al doilea rând, ne mândrim că avem mulți copii selecționați la loturile naționale, dintre care pot să-i menționez pe Roberto Dimachi şi Răzvan Gârz. De la grupa de 2007, au fost nominalizați mulți juniori de la noi, Matei Șorodoc, Cosmin Buboiu, David Brăilescu, Marian Ghiran, Mihai Ianis, Luca Dumitru și Luca Arfire. Există un nucleu foarte bun. De asemenea, de la 2008 a fost selecționat la lotul național Sebastian Boghean. Avem și la fete, Oana Tiron, Laura Neacșu, dar și alte câteva aflate în vizorul loturilor naționale“, a spus Florin Nini, președintele Academiei Phoenix.

Colaborări cu CSM Municipal și Universitatea "Danubius"

Pentru a fi tot mai clar că proiectul prevede pașii pregătiți pentru “puii de Phoenix“, Academia a creat mai multe colaborări pentru a le oferi mai multe posibilități absolvenților. Astfel, Phoenix are un protocol de colaborare cu CSM Galați, având o echipă înscrisă la comun în campionat (U13 masculin), dar și cu Universitatea ”Danubius”, pe partea educațională.

“Am reușit să punem bazele unei colaborări cu Universitatea "Danubius". Ne-am dezvoltat foarte mult ca aparatură sportivă și dorim acum să ne facem o bază proprie. Avem colaborare la U13 cu CSM Galați, acolo unde echipa e calificată la turneul final. Prin continuitate și prin calitatea muncii, cu siguranță că se vor clădi acele generații care să aducă titluri de campioni și care să reușească să facă pasul către echipele de seniori. De exemplu, avem copii și din alte localități, Suceava, Constanța, care au venit la noi și dorim să devenim cu adevărat un Centru de formare pentru tinerii baschetbaliști“, a adăugat Nini.

Turism sportiv, prin evenimente

Mai mult, un astfel de club generează și un flux important de turism sportiv pe raza municipiului Galați, prin competițiile și evenimentele organizate. Unul dintre acestea este “Phoenix CAMP“, care în vară își va deschide porțile pentru ediția a cincea.

“Ne pregătim de cea de-a cincea ediție, în perioada 25 iulie - 1 august. Vom avea antrenori de renume internațional. Acest campus are o notă aparte, se vor face testări și măsurători cu aparatură de specialitate, tehnica inovativă joacă un rol extrem de important. Un alt impact al campusului este că Galațiul va reprezenta un centru de pregătire, dar și un punct turistic. Vom avea grijă să le pregătim mai multe trasee de prezentare a orașului nostru. Prin sport putem contribui la turismul sportiv, care ne aduce multe beneficii la nivelul comunității, a conchis Nini.

Citit 921 ori Ultima modificare Vineri, 04 Martie 2022 01:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.