Galați, gazda turneului final al ”Cupei României”

Galați, gazda turneului final al ”Cupei României”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ultimele patru echipe rămase în competiție își vor disputa șansele, duminică și luni, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, pentru a cuceri trofeul.

United Galați este cel mai longeviv club de futsal din România și, cu toate că a disputat multe finale în istoria sa, n-a pus mâna pe niciun trofeu al ”Cupei României”. Așa că gălățenii au posibilitatea de a se impune în competiție chiar în fața propriilor fani, întrucât turneul final din acest an se desfășoară la Galați, la Sala Sporturilor ”Dunărea”.

Semifinalele vor avea loc duminică, după următorul program: 11,30 – Autobergamo Deva – West Deva, 13,30 – United Galați – Odorheiu Secuiesc. Luni, de la ora 18,00, are loc marea finală, între învingătoarele celor două partide.

Organizatorii au decis ca intrarea să fie liberă, întrucât este primul eveniment sportiv de amploare de la ridicarea restricțiilor pentru spectatori.

Adversar incomod pentru United

Chiar dacă totul pare că e îmbrăcat a sărbătoare pentru United, antrenorul – jucător Florin Ignat trage un semnal de alarmă și le cere concentrare maximă jucătorilor săi, întrucât consideră că au cel mai dificil adversar posibil în semifinale, chiar dacă în competiție se află și liderul Ligii I – Autobergamo Deva.

”Sincer vă spun că n-aș fi vrut să jucăm cu Odorheiul în semifinală, ba chiar aș fi vrut să fi întâlnit mai degrabă Autobergamo Deva. Mă bucur enorm că vom juca la Galați, poate cu o sală plină, după ridicarea tuturor restricțiilor. Abia aștept minunata atmosferă creată de publicul gălățean!”, a spus Florin Ignat.

În actualul sezon, United a întâlnit-o de trei ori în campionat pe Odorheiu Secuiesc, adversara din semifinalele ”Cupei României”, reușind să câștige de două ori, 6-1 și 6-2, ambele victorii pe teren propriu, dar a înregistrat și un eșec, scor 1-3, pe terenul acesteia.

Cu toate că a avut o perioadă mai slabă de rezultate pe parcursul sezonului în curs, United a arătat reale semne de revenire ca formă sportivă în ultima perioadă. În faza sferturilor de finală, gălățenii s-au impus lejer, scor 6-1, cu Sportul Ciorăști (formație împotriva căreia pierduse în campionat în perioada mai puțin bună). De asemenea, sezonul regulat din Liga I a fost încheiat pe locul al doilea, părut a fi departe la un moment dat, cu un succes, scor 5-2, pe terenul celor de la Luceafărul Buzău.

Altfel, gălățenii nu se vor putea baza pe juniorul Alin Cârdei, aflat în această săptămână la Tg. Mureș, alături de reprezentativa Under 19 a României, într-un turneu de calificare pentru Campionatul European.

Citit 2558 ori Ultima modificare Vineri, 18 Martie 2022 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.