(!) e cea mai frumoasă-ntâmplare/ din nordul acestei secunde,
e cea mai deşteaptă părere.../ dar nu ştiu de ce nu răspunde
la strigătul meu din adâncul/ cuvântului dat înainte,
hăt-hăt, la stârnirea luminii/ din beznă, cu primul părinte (!)
(!) e cea mai frumoasă-ndurare/ această-ndărătnică joacă
din sudul cuvintelor mele/ – s-o strig într-adins şi să tacă
mai mult decât ţine o viaţă,/ mai mult decât ţine o moarte
a celui înalt ca o şoaptă/ senină: MAI MULT NU SE POATE (!)
