Dorinel Munteanu: „Ne trebuie linişte financiară”

Dorinel Munteanu: „Ne trebuie linişte financiară”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dorinel Munteanu mărturiseşte, cu ocazia unui interviu acordat „Vieţii libere”, că se gândeşte la cupele europene, dar face multe referiri la situaţia din conturile clubului gălăţean * „E nevoie de linişte în ce priveşte salariile jucătorilor, ceea ce pentru moment nu poate fi vorba”, afirmă tehnicianul roş-alb-albaştrilor cu câteva zile înaintea startului campionatului *

„Cavalerul” Supercupei, la Sportul – Oţelul

Centralul bucureştean Marius Avram, care a condus jocul CFR Cluj – Unirea Urziceni, din Supercupa României, şi care a fost aspru criticat de managerul general al ialomiţenilor, Mihai Stoica, a fost delegat la meciul din etapa I a noului campionat dintre Sportul Studenţesc şi Oţelul Galaţi.

La tuşe, Avram va fi asistat de Mircea Orbuleţ şi Iulian Radu, ambii din Capitală. Partida va avea loc vineri, 23 iulie, de la ora 16.30 pe arena „Regie” din Bucureşti.

„Momentele din 2009, de uitat”

Reporter: Dorinel, de ce n-a vândut Oţelul nimic în această vară? Râpă, cel mai căutat fundaş dreapta din ţară, a rămas aici, la fel şi Sârghi sau Sălăgeanu…

Dorinel Munteanu: N-au fost oferte, asta-i explicaţia. Mi-aş fi dorit să fi putut vinde pe cineva ca să avem o situaţia financiară mai liniştită. N-a fost să fie, asta este, rămânem cu toţi jucătorii de valoare. Suntem la fel de puternici, dar nu ne-ar fi scăzut forţa nici dacă ar fi plecat un anume jucător.

Reporter: Antrenorul lui Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat recent că Oţelul va fi una din revelaţiile campionatului. Eşti de acord cu el?

Dorinel Munteanu: Îi mulţumesc şi îmi doresc să aibă dreptate. S-a gândit probabil la continuitatea în pregătire pe care noi o demonstrăm şi la faptul că avem o echipă tânără care a terminat sezonul trecut la trei puncte de Europa League. Avem speranţe mari şi pentru noua stagiune, dar pentru asta avem nevoie de linişte financiară, ceea ce pentru moment nu poate fi vorba. Sperăm să nu mai trecem prin momentele de anul trecut.

„Să le dăm credit arbitrilor!”

Reporter: Cine crezi că va lua titlul anul acesta?

Dorinel Munteanu: Este greu de spus pentru că sunt şapte echipe care îşi doresc să câştige campionatul, au bugete de cel puţin 6-7 milioane de euro, au făcut transferuri importante. Din păcate pentru ele, numai una va reuşi să ocupe locul întâi la sfârşitul sezonului 2010-2011.

Reporter: Arbitrajele? Au început prost sezonul o dată cu Supercupa României?

Dorinel Munteanu: N-au fost greşeli foarte mari la acest meci, dar probabil ele au decis soarta partidei. Eu cred totuşi că trebuie să le dăm credit arbitrilor români, pentru că altfel nu vor avea încredere în ei. Din păcate…

„Decizie de Evul Mediu”

Reporter: De faptul că arbitrii vor fi plătiţi cu banii în plic după meci ce spui?

Dorinel Munteanu: Păi, la asta şi voiam să fac referire. Voiam să zic că, din nefericire, suspiciunile vor creşte o dată cu această nouă lege pe care n-o pot înţelege. Mi se pare o decizie de Evul Mediu, de secolul al XX-lea, nu de secolul XXI. Vrem să prosperăm în fotbal, ne dorim un parcurs cât mai lung în Champions League, dar impunem reguli de acum o sută de ani.

Reporter: În Germania există aşa ceva?

Dorinel Munteanu: E o glumă sau ce? Ne ducem pe apa Sâmbetei, nu putem să ne comparăm cu fotbalul german, dar trebuie să ne vedem de treabă. Dacă nu mă întrebai de arbitraje, nici nu făceam vreo referire la această lege, cu banii în plic la final de meci.

Explicaţie foto: Clubul Oţelul trebuie să jongleze cu finanţele cum face Dorinel Munteanu cu mingea pentru ca la finalul sezonului 2010-2011 să se poată vorbi despre cupele europene şi la Galaţi

Citit 1554 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.