Oțelul, pe locul al cincilea în Liga a II-a la popularitate

Oțelul, pe locul al cincilea în Liga a II-a la popularitate
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Un clasament al numărului de urmăritori de pe contul de Facebook al fiecărui club din cel de-al doilea eșalon fotbalistic clasează gruparea gălățeană Oţelul pe a cincea poziție, respectiv, pe locul 17 pe țară.

Sportul a evoluat în spațiul virtual odată cu viețile noastre, iar aproape că nu exiști ca entitate sportivă dacă nu ai un cont oficial pe rețelele de socializare. Facebook este platforma de social media care a prins cel mai bine în țara noastră, iar aici se poate face un raport cât mai aproape de adevăr când vine vorba de interesul fanilor asupra cluburilor de fotbal.

Oțelul Galați, nou-promovată în Liga a II-a, se situează a cincea în topul echipelor din L2 la capitolul fani pe Facebook, cu 27.000 de urmăritori. În fața Oțelului se află patru echipe: Dinamo (414.000), Poli Timișoara (53.000), Poli Iași (40.000) și Steaua CSA (38.000).

Cel mai rău la acest capitol din Liga a II-a stă Unirea Constanța (formație ce urmează să devină Academica FCSB 2), cu doar 1.100 de urmăritori. Dintre nou-promovatele în eșalonul secund, Oțelul se află detașat în fața celorlalte patru echipe: Progresul Spartac (9.000) CSM Slatina (5.700), Minaur Baia Bare (4.100), CSC Dumbrăvița (2.500).

Locul 17 în România

Dacă punem laolaltă toate echipele din primele două eșaloane fotbalistice ale României, Oțelul se clasează pe locul 17, devansând patru echipe din Liga I: CSO Voluntari (14.000), Chindia Târgoviște (12.000), FCU 1948 Craiova (7.000) și CS Mioveni (5.600). În topul pe țară conduce detașat FCSB (cu 1.770.000), urmată la distanță de Dinamo, CSU Craiova (220.000), CFR Cluj (131.000), Farul (122.000), Petrolul (104.000), Rapid (102.000) și Universitatea Cluj (101.000).

Departament media, mai bun ca la Liga I

Dacă există un lucru la care clubul Oțelul a fost constant între cele mai bune din România în ultimii ani, acela este departamentul media. De la meciuri transmise în direct (acasă și în deplasare), cu comentator, reluările fazelor importante și grafică, până la ședințe foto profesionale, galerii foto, rezumate video, clipuri motivaționale, interviuri, concursuri pe social media și un site oficial bine pus la punct.

Președintele Marian Brăilescu este unul dintre cei care lucrează în cadrul departamentului media, din care mai fac parte Lucian Constandache (video) și Valentin Munteanu (foto), plus colaborarea cu Sportul Ilustrat (Sorin Pană).

De altfel, meciurile de la barajul de promovare au fost transmise de către FRF TV, ceea ce a determinat furia fanilor oțelari, care erau obișnuiți cu calitatea transmisiunilor canalului Oțelul TV, iar platforma federației nu s-a putut ridica la nivelul a ceea ce transmitea gruparea gălățeană.

Citit 4090 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2022 06:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.