Un atacant de peste 1.90 metri se află de două zile în curtea Oţelului pentru a-i dovedi antrenorului Dorinel Munteanu că merită să joace în tricoul roş-alb-albastru.
Individul este brazilian, are 24 de ani şi se numeşte Vinicius Boeira Baracat, iar ultima dată a jucat la o formaţie de ligă secundă din oraşul belgian Liege.
„Îl vom testa o perioadă şi doar dacă va dovedi că are valoare peste ce avem în lot, îl vom şi legitima”, a comentat directorul general al „oţelarilor”, Marius Stan.
Baracat a fost prezent ieri după-amiază în tribunele stadionului „Regie” din Capitală, la meciul gălăţenilor cu Sportul Studenţesc.