* Microbist înrăit de mic, Dan Dumitru Niculcea, cunoscut ca Jancker, îi urmează pe fotbaliştii de la Oţelul de mai bine de 10 ani * Din 2008 nu ratează nici cantonamentele din străinătate ale roş-alb-albaştrilor, iar luna trecută a făcut-o chiar şi pe gazetarul de la meciurile din Germania ale formaţiei gălăţene: a transmis prin SMS cele mai importante faze de joc! *
„E crimă să nu mă laşi pe stadion”
I se zice Jancker, un pseudonim care nu spune mare lucru dacă nu eşti microbist adevărat. Mulţi îi zic „tipu’ ăla care se duce peste tot după echipă” şi niciodată nu dau greş, deoarece Dan Dumitru Niculcea chiar aşa se identifică.
Dacă Oţelul ar pleca şi mâine în Japonia sau în Canada, acolo ar ajunge tânărul de 24 de ani, pentru care familia trece oricând pe locul secund.
„Nu mi s-au pus bariere nici atunci când luam o notă mică la şcoală, n-am avut parte de pedepse, mi s-a dat mereu libertate. Probabil ar fi fost o crimă să nu mă lase pe stadion”, mărturiseşte gălăţeanul care de la 5-6 ani se înghesuie prin tribune pentru a urmări îndrăgitul şi controversatul spectacol considerat sport-rege.
„Mamă, te iubesc, dar nu ca pe Oţelul!”
Emoţionat că trebuie să ne depene povestea vieţii sale, Jancker (n.r. – porecla i se trage de la jucătorul cu acelaşi nume care în anii ’90 activa la Bayern Munchen, gălăţeanul având tricoul personalizat al acelui individ) se mândreşte că de 14 ani nu ratează nicio partidă de pe teren propriu a „oţelarilor”, dar şi mai interesant este faptul că de un deceniu nu-i scapă nici cele din deplasare!
„Anul trecut, prin toamnă, sâmbătă l-am îngropat pe tata, iar duminică eram la Tg. Jiu. Nimeni nu mă poate opri, iubita mea îmi cunoaşte pasiunea şi mă acceptă aşa. Era vorba aceea prin peluză, «Mamă, te iubesc, dar nu ca pe Oţelul!». Mă duc şi la majoritatea meciurilor echipei naţionale, asta este viaţa mea”, ne uimeşte ineditul consumator de sport.
Cu naşul, cu TIR-ul, la „Ia-mă, nene!”…
Şi nu este tot! Dan Niculcea prinde, de 3 ani, cantonamentele de peste hotare ale formaţiei gălăţene de Liga I – pe cele din timpul verii. În 2008 a fost la Klagenfurt, în Austria, anul trecut şi-a urmat idolii în Ungaria şi Slovenia, iar luna precedentă a avut marea satisfacţie de a ajunge la Burghausen (Germania).
Cu naşul, cu TIR-ul, la „Ia-mă, nene!”, prin orice mijloc, suporterul cu zeci de mii de kilometri la bord şi-a făcut un obicei de a se caza în apropiere de delegaţia clubului dunărean şi nu regretă nicio secundă că unii îl consideră nebun.
„Ştiu puţină engleză şi franceză, deci mă descurc. N-am făcut febră musculară ca să mă înţeleg cu străinii. Ştiu, nu câştig cât ar trebui pentru a-mi acoperi toate cheltuielile, dar nu mai pot eu că mă arată unii cu degetul… Noroc de mama, care lucrează în Italia, că dacă nu mă ajuta ea, nu-mi făceam aceste mofturi”, recunoaşte Jancker din Galaţi.
Cantonament de 500 de euro
Niculcea a trăit recent cea mai tare experienţă a vieţii sale. Prezent alături de Oţelul în Germania şi constatând absenţa ziariştilor de sport, şi-a luat inima în dinţi şi a trimis prin SMS momentele cele mai importante ale meciurilor amicale susţinute de formaţia lui Dorinel Munteanu.
Siteul suporterilor „oţelari” i-a publicat comentariile „live”, iar globe-trotterul din peluză a primit sute de felicitări: „De mic îmi plăcea emisiunea «Fotbal minut cu minut» de la radio, voiam să fiu primul care află o ştire şi m-am pus în pielea celor de acasă”.
„Am vrut să le transmit emoţia pe care o simţeam la faţa locului. Am făcut şi eu cum m-am priceput, nu ca un cronicar. SMS-urile erau ieftine, aşa că mi-am permis. Oricum, cantonamentul ăsta m-a costat cam 500 de euro”.
Mama lui Dan Dumitru să trăiască, însă nimic n-ar fi fost posibil fără pasiunea sa ieşită din comun…
