FOTBAL. Meci fără presiunea rezultatului pentru Oțelul

FOTBAL. Meci fără presiunea rezultatului pentru Oțelul
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Gruparea gălățeană a reușit, grație victoriei din runda trecută – plus jocul rezultatelor indirecte ale contracandidatelor, să se bucure de un meci fără presiune în deplasarea de la București, cu Steaua CSA, liderul înaintea etapei a XI-a. Având în vedere că evoluează pe terenul principalei favorite la câștigarea ligii, Oțelul nu are presiunea victoriei, întrucât, indiferent de rezultat, va rămâne pe loc de play-off. Asta nu înseamnă că gălățenii vor merge să se predea la București, ci dimpotrivă, pentru că un succes ar aduce mai aproape îndeplinirea obiectivului.

Oțelul se află pe podium înaintea meciului din Ghencea, de marți, ora 17:00 (transmis în direct de DigiSport și Prima Sport), cu 21 de puncte, două mai puține față de adversarul din teren și cu trei sub liderul la zi, Unirea Dej.

”Ne așteaptă un meci foarte dificil la Steaua, știm cu toții că este o echipă foarte bună, cu investiții foarte mari. E important pentru noi să facem un joc bun, să fim concentrați și să dăm maximum pentru a obține un rezultat favorabil”, a spus Dorinel Munteanu, managerul tehnic.

Pentru meciul de marți va absenta în continuare Ghiocel, nerefăcut complet după accidentare, iar singura incertitudine planează în jurul lui Nedelea, accidentat etapa trecută la meciul cu Concordia Chiajna.

Citit 2606 ori Ultima modificare Luni, 24 Octombrie 2022 13:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.