Dorinel Munteanu, încrezător în șansele Oțelului la promovare

Dorinel Munteanu, încrezător în șansele Oțelului la promovare
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Gruparea gălățeană Oţelul va juca sâmbătă, în deplasare, la CSM Slatina, iar antrenorul Dorinel Munteanu s-a declarat încrezător în șansele echipei sale de a-și atinge obiectivul de a se clasa pe un loc de play-off, apoi de a promova.

Promovarea este cuvântul de ordine la Oțelul, chiar dacă e vorba despre o echipă nou-promovată, cu un buget net inferior față de alte combatante, precum Poli Iași, Gloria Buzău sau FC Brașov. Cu toate acestea, gălățenii se clasează pe un confortabil loc trei (la egalitate de puncte cu locul al doilea), cu șase puncte avans față de prima echipă aflată sub linia de play-off, când mai sunt de disputat doar trei partide din sezonul regulat. Mai mult, liderul Steaua CSA nu are drept de promovare, ceea ce o face pe Oțelul să fie, practic, pe loc de accedere în Superligă.

”Cu două cantonamente în spate și cu câteva transferuri ce par reușite la prima vedere, antrenorul Dorinel Munteanu crede cu tărie că echipa sa poate să încheie cu succes campania de primăvară. "Sigur, sunt mulțumit de cum s-au comportat băieții în pregătiri. Am avut parte de două cantonamente bune, iar acum ne pregătim de startul jocurilor oficiale. Avem trei meciuri pe care le tratăm cu maximă seriozitate, nu trebuie să ne considerăm deja calificați. Se pot întâmpla multe și trebuie să ne obținem locul pe teren. Dacă vom ajunge în play-off, e normal să ne putem gândi la promovare. Avem nevoie de sprijin financiar, de suportul fanilor noștri - alături de care am reușit să nu pierdem niciun meci de campionat acasă de când sunt la echipă”, a spus Dorinel Munteanu.

Oțelul și-a adus încă un atacant

Gruparea gălățeană a mai dat o ultimă lovitură pe piața transferurilor, înainte de revenirea la jocurile oficiale. Oțelul a anunțat legitimarea lui Kehinde Fatai, atacant nigerian de 33 de ani care a evoluat aproape întreaga carieră în România. Sosit la Farul încă din vremea junioratului, Fatai s-a remarcat apoi la Astra, unde a fost unul dintre golgheterii echipei în perioada de glorie a clubului din Giurgiu. Cei de la Oțelul fac toate demersurile pentru ca Fatai să poată fi trecut pe foaia de joc la meciul cu CSM Slatina.

Plecare la Slatina, cu două zile înainte

Meciul CSM Slatina - Oțelul este programat sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12:00, în transmisiune directă pe Digi Sport 1 și Prima Sport. Gălățenii au decis să facă deplasarea de peste 400 de kilometri în două etape, plecarea având loc joi. Se va face oprire la București, iar vineri se va pleca din Capitală către Slatina. Înainte de plecare, a mai fost efectuat un antrenament pe plan local, la Galați.

În următoarele două partide, Oțelul mai are de jucat acasă cu FK Miercurea Ciuc - o contracandidată la promovare, respectiv, în deplasare la CSC Dumbrăvița (județul Timiș). Partida cu harghitenii de pe teren propriu se va disputa, cel mai probabil, vineri, de la ora 17:00, conform cerințelor deținătorilor drepturilor TV.

Citit 2641 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2023 06:49

1 comentariu

  • postat de Mario
    Vineri, 24 Februarie 2023 11:29
    89.137.136.***
    Cum Dumnezeu poți să spui...c ai un buget net inferior față de x sau y...dacă tu îi ai în spate... pe cei de la liberty...un colos financiar...cu o cifră de afaceri imensă...înseamnă că indienii nu decarteaza la echipă nici un ban...nu știu ce înțelegere secretă au...dar Munteanu se plânge cam de f
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.