Duminică (ora 16): Universitatea Reşiţa – HC Oţelul Galaţi

Duminică (ora 16): Universitatea Reşiţa – HC Oţelul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În acest weekend se încheie vacanţa competiţională şi pentru echipele din primul eşalon feminin de handbal. Cele 14 echipe se aliniază la startul unei noi ediţii a Ligii Naţionale, competiţie care, de ani buni, este dominată de jucătoarele din Rm. Vâlcea.

În ceea ce priveşte echipa Galaţiului, aceasta a înregistrat un uşor regres în ultimele campionate, în ediţia trecută, de pildă, clasându-se pe un modest loc IX.

Cu Liviu Paraschiv la timonă (câteva luni şi în sezonul trecut), fetele de la Oţelul şi-au fixat un obiectiv îndrăzneţ – un loc în clasament care să le permită participarea într-o cupă europeană.

În acest sens, antrenamentele au debutat cu două luni în urmă, fetele urmând întregul proces al pregătirilor. În prima etapă – cea a acumulărilor fizice - antrenorul şi-a dus fetele la munte, în Staţiunea Predeal.

Foarte densă a fost şi perioada precompetiţională, în care Oţelul a susţinut nu mai puţin de 9 meciuri de verificare. În şapte dintre meciuri au câştigat gălăţencele, unul s-a încheiat la egalitate, iar în unul au pierdut.

Au fost marcate 283 de goluri şi primite – 218. Rezultatele „amicalelor” sunt notabile, mai ales că mai multe întâlniri au avut loc în compania unor echipe din primul eşalon: Tomis Constanţa, Dunărea Brăila sau HCM Roman.

Pentru sezonul care debutează mâine, lotul gălăţean a fost serios fortificat. Au venit nu mai puţin de cinci jucătoare, cu potenţial, care vor putea participa, cu succes, la îndeplinirea obiectivului fixat de conducerea clubului.

Ne referim la gălăţeanca Diana Druţu – revenită acasă, după  câteva sezoane la Tomis Constanţa, Mihaela Blaga (aceeaşi situaţie, dar ea a trecut şi pe la Rulmentul Braşov, în perioada de graţie), Manuela Rădulescu, Paula Pavăl şi Alina Branişte Horjea.

În afara acestora, lotul le mai cuprinde pe: Ramona Bocăneală, Loredana Nica – Delia Mărginean, Cătălina Cioaric, Nicoleta Tudor, Daciana Curtean, Nicoleta Iacob, Carmen Gheorghe, Maricica Trandafir, Georgeta Grigore şi Iulia Artean.

În primul meci, Oţelul va juca în deplasare, cu Universitatea Reşiţa. Partida, însă, va fi găzduită de Sala „Constantin Jude” din Timişoara, întrucât în cea din Reşiţa are loc o competiţie de gimnastică.

Despre pregătiri, obiectiv şi şanse, ne-a vorbit antrenorul Liviu Paraschiv:

„Consider cã este un avantaj pentru noi faptul cã vom evolua pe teren neutru şi mergem la Timişoara să câştigăm. Ne-am pregătit bine toată vara, avem un lot superior celui de anul trecut, sunt ferm convins că şi rezultatele vor fi mult mai bune, chiar dacă multe competitoare s-au întărit. Va fi un campionat puternic, mult mai echilibrat decât în ediţiile precedente”, ne-a declarat tehnicianul gălăţean.

Primul meci de pe teren propriu va avea loc peste o săptămână, când „oţelarele” vor primi vizita celor de la „U” Jolidon Cluj.

Citit 910 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.