Se conturează lista plecărilor de la Oțelul. Modificări la nivelul lotului

Se conturează lista plecărilor de la Oțelul. Modificări la nivelul lotului
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

Promovarea gălățenilor în primul eșalon atrage cu sine anumite modificări necesare la nivelul lotului.

Sezonul s-a încheiat pentru Oțelul cum nu se putea mai fericit - promovarea directă în Superligă din statutul de echipă proaspăt sosită din al treilea eșalon. Cum rigorile primei ligi sunt mult mai ridicate decât nivelul competițional de până acum al gălățenilor, sunt necesare și schimbări în rândul componenței lotului de jucători.

Primii cinci pe lista plecărilor

Înainte de a putea fi aduși noi fotbaliști la Galați, sunt necesare și despărțirile de anumiți jucători care au evoluat mai puțin sau care au dezamăgit atunci când au fost folosiți. Din această categorie fac parte bulgarul Dimitrov (care s-a accidentat și n-a jucat niciun minut), mijlocașul Cruceru (care a avut un schimb de replici cu Dorinel la meciul amical cu Slobozia, iar de atunci a decăzut din grațiile băncii tehnice) și Ciobanu – mai mult rezervă nefolosită decât meciuri cu prezențe pe teren. Acestora li se adaugă juniorii Chirițoiu și Maxim, ambii veniți sub formă de împrumut la Oțelul. Șansele ca șederea acestora să fie prelungită sunt extrem de mici, mai ales că pentru sezonul viitor de Superligă postul obligatoriu de jucător Under 21 va fi acoperit, cel mai probabil, la fundaș dreapta – unde sunt Rus și Farcaș drept opțiuni.

Alte posibile plecări

Lista plecărilor de la Oțelul s-ar putea mări, în funcție și de ceea ce se va putea aduce în loc. De exemplu, Cristi Sîrghi se află la final de contract, dar a arătat încă o dată că, atunci când este nevoie de el, își face foarte bine treaba. Și la promovarea din Liga a III-a în al doilea eșalon a fost titular la meciul decisiv de baraj, cum la fel a fost și la jocul ce a promovat-o pe Oțelul în Superligă. Așa că n-ar fi de mirare ca Sîrghi să îmbrace tricoul echipei gălățene și în prima ligă, fiind unul dintre fotbaliștii de legendă.

Tot la final de contract se află și Juri Cisotti – unul dintre cei mai importanți jucători ai Oțelului – despre care se zvonește că ar fi ajuns la o înțelegere cu o altă echipă din campionatul românesc.

Semne de întrebare s-ar mai putea pune în privința celor doi fundași stânga, Nedelea și Panait, cu șanse ca cel puțin unul dintre ei să părăsească echipa, iar juniorii Scocîlcă, Mitoi sau Bordun să urmeze calea unui împrumut către o formație la care să aibă șanse reale de a prinde minute.

În ce-i privește pe Ursu și Denis Cireș, ambii împrumutați la Unirea Braniștea, e clar că aceștia nu vor reveni la echipa gălățeană – ci mai degrabă vor rămâne permanent la formația din al treilea eșalon.

Citit 10795 ori Ultima modificare Joi, 25 Mai 2023 01:34

15 comentarii

  • postat de Galatean
    Miercuri, 24 Mai 2023 19:08
    213.233.108.***
    Cică Dorinel are oferte din golf. Nu cred. Vrea mai mulți bani...
    0
    0
  • postat de Buni sau nu, le mulțumim tuturor jucătorilor, Liga 1 jucăm
    Miercuri, 24 Mai 2023 17:34
    109.166.131.***
    Acum fără ranchiună, băieți, buni sau răi, fiecare după ''gusturi'', trebuie să le mulțumim doar cu ei am intrat în Liga 1, cu greu, cu emoții, cu nervi și bucurii, ne-am atins scopul. Jucăm într-o ligă superioară., cu Dorinel cap de afiș al echipei. Merită să le mulțumim. Merită pentru toți, un ba
    0
    0
  • postat de Mario
    Miercuri, 24 Mai 2023 13:57
    89.137.136.***
    Păi cred c ar tb vreo 10 titulari...portarul ar fi ok...în rest...toți au gafat la greu...Munteanu se aude prin târg...că s ar putea să plece...vom vedea...iar cei 10...ar tb păstrați ca rezerve...în prima ligă...e altă mâncare de pește...tb jucători experimentați...care să știe cu mingea bine...nu
    0
    0
  • postat de Marv
    Miercuri, 24 Mai 2023 13:39
    5.2.236.***
    @costelzn, banuiesc ca Ursu cel care a fost imprumutat la Branistea, nu cel pe care-l are acum. Parca era portar cel despre care se vorbeste in text. Gabriel Ursu.
    0
    0
  • postat de costelzn
    Miercuri, 24 Mai 2023 12:24
    5.13.154.***
    Ursu//???La Branistea??Sunt nebuni?/
    0
    0
  • postat de observator
    Miercuri, 24 Mai 2023 12:24
    89.39.81.***
    acum e momentul in care clubul are nevoie de 11 jucători titulari și 5-6 rezerve.sa rămână Dur, Yabre, Cisotti.in rest toți o apă și un pământ.nu au ce căuta în liga 1. mulțumiri pentru efortul depus și pentru care au fost remunerați.nu trebuie sa fie ciuca bătăilor in prima ligă.fara ABBA din nou..
    0
    0
  • postat de ASLALLI
    Miercuri, 24 Mai 2023 09:34
    5.2.209.***
    Cristian Sarghi, multumim pentru partea din cariera ta in care ai jucat la Otelul, multumeste si tu clubului, galeriei, Primariei si chiar daca ar fi sa lasi la final si antrenorului Dorinel Munteanu si incearca RETRAGEREA cat esti pe val. Lasa locul tinerilor ca se vede ca anii au trecut peste tine
    0
    0
  • postat de Cristi
    Miercuri, 24 Mai 2023 09:22
    86.34.187.***
    Mai raman in lot Dorinel mijlocas, Cristi Munteanu portar si cativa suporteri? iar pleaca 10 jucatori si ramanem fara lot? iar reconstructie? credeti ca liga 1 va avea rabdare si ne va oferi mai mult de ultimul loc? Sincer fara investitii serioase si achizitii importante ma tem ca ultimul loc este g
    0
    0
  • postat de Doru
    Miercuri, 24 Mai 2023 06:46
    95.76.37.***
    URSU la Unirea Branistea?
    Cred ca glumiti
    Chiar nu se poate ajunge la o intelegere cu Cisotti?
    Este cel mai bun jucator al Otelului...Va fi o pierdere foarte mare!
    0
    0
  • postat de EU
    Miercuri, 24 Mai 2023 00:40
    86.124.202.***
    @me ai dreptate frate. Hai sa plece toata echipa ce sa mai. Hai sa nu mai jucam nici in liga1. Ce rost are?
    0
    0
  • postat de costelzn
    Marți, 23 Mai 2023 23:40
    5.13.154.***
    Ursu trebuie tinut,,Maxim,Mitoi,si adusi de la Steaua cativa
    0
    0
  • postat de Unu
    Marți, 23 Mai 2023 22:05
    213.233.108.***
    De unde știu, d. M și c. Munteanu ca vor fi în continuare angajați la asc otelul?
    0
    0
  • postat de Hai otelul
    Marți, 23 Mai 2023 21:31
    213.233.108.***
    Vreau reacții din partea conducerii asc otelul. Nimeni de acolo nu știe sa comunice la TV sau în ziarul local? D. M și c. Munteanu sint doar angajați, poate azi și miine nu. Conducerii asc otelul le lipsește comunicarea. Pare ca sint banii lui d. M și c. Munteanu la asc otelul. Greșit.
    0
    0
  • postat de Unu
    Marți, 23 Mai 2023 20:42
    213.233.108.***
    Cisotti poate vrea bani mai mulți. Sirghie ar trebui sa se pensioneze. Cred ca ar fi un moment frumos pentru el. Și pentru echipa.
    0
    0
  • postat de me
    Marți, 23 Mai 2023 20:38
    86.124.202.***
    hmmm... logic ar fi multumiri si la revedere Neagu, Sarghi, Carjan, Fatai, Ghiocel, Mitoi, Jardan, Cires. sunt liberi jucatori la CSA Steaua, FCSB imprumuta tineri. Mioveni, Chindia pot oferi jucatori de liga 1.la ce bani are clubul e greu sa speram la ceva mai bun...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.