Anamaria Vasiliu: „N-am niciun handicap!”

Anamaria Vasiliu: „N-am niciun handicap!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* N-a practicat niciun sport, însă l-a urmărit de câteva ori din fotoliu prin intermediul cablului TV şi totuşi nu se simte în plus la Direcţia pentru Tineret şi Sport Galaţi * „Dacă aş fi condus vreo instituţie a persoanelor cu dizabilităţi, ar fi trebuit să am vreun handicap?”, încearcă să se apere cea care a înlocuit-o pe Magdalena Irincu *

Politică + Sport = ?

Numirile politice la conducerea unor instituţii publice nu sunt de ieri, de azi, dar miroase a Apocalipsă când cea mai urâtă meserie din lume îşi bagă coada şi-n sport.

Se spune, pe bună dreptate, că sportul face casă bună cu sănătatea, or intervenţia politicii nu face decât să altereze o relaţie de când lumea şi pământul.

Fiţa Lovin, cât a condus Direcţia pentru Sport a judeţului Galaţi, a făcut parte din mai multe partide, apoi Marius Humelnicu şi Magdalena Irincu au ajuns în frunte tot cu sprijin politic. Carevasăzică, Anamaria Vasiliu (28 de ani), noua conducătoare a instituţiei, vine pe un teren bătătorit. Există o mică diferenţă: ceilalţi sunt nume cunoscute în sport.

Am fost la sediul DTS pentru a o întreba de ce a trebuit să ajungă la cârma sportului judeţean.  

„Sunt tânără, deci iubesc sportul”

Reporter: Ce vă recomandă pentru şefia Direcţiei pentru Sport?

Anamaria Vasiliu: S-a făcut o confuzie sau se înţelege greşit. Nu cred că a fi un bun manager la o instituţie de sport presupune să fii neapărat din domeniu. Sunt managerul unei instituţii publice, fie ea de sport, tineret sau oricare alta, iar ca să fii manager trebuie să ştii să gestionezi instituţia, să aduci fonduri, să creezi condiţii bune pentru sportivi, să renovezi bazele, să sponsorizezi nişte activităţi.

Nu înseamnă, însă, că nu iubesc sportul. Sunt tânără şi orice tânăr trebuie să iubească sportul. Mai mult, bunicul a fost arbitru de fotbal, iar tata a jucat fotbal la un nivel inferior.

Reporter: Încă o dată. Aveţi un atu pentru a conduce această direcţie?

Anamaria Vasiliu: Da, am o experienţă de management de un an şi jumătate în faţa doamnei pe care o înlocuiesc. Doamna Fiţa Lovin este un nume, doamna Magda Irincu, la fel. E meritul lor, sunt campioane, dar nu este obligatoriu să fii priceput şi în management dacă ai fost un bun sportiv.

„Dacă d-na Fiţa e cu mine, de ce sunt contestată?”

Reporter: Aţi fost numită politic…

Anamaria Vasiliu: Şi doamna Irincu la fel a venit.

Reporter: OK, dar sunteţi provizoriu pe post. Veţi candida la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau sunteţi doar în trecere?

Anamaria Vasiliu: Nu mă interesează provizoratul. V-am spus, îmi place sportul şi vreau să fac multe în acest domeniu. Doamna Fiţa e alături de mine şi mă susţine şi, dacă o asemenea personalitate mă susţine, nu văd de ce m-ar contesta cineva. 

Reporter: Aţi practicat vreun sport?

Anamaria Vasiliu: Am făcut sport în şcoală, dar mi-ar fi plăcut să practic dans sportiv. Mi-a plăcut baletul, când eram mică, dar n-am avut posibilitatea să-l practic. Sunt din Tecuci şi acolo n-a existat această oportunitate.

Reporter: Urmăriţi transmisiunile sportive la TV?

Anamaria Vasiliu: Da. Pe lângă fotbal, îmi plac gimnastica, patinajul artistic…

Reporter: Ca director veţi avea mereu pe la uşă reprezentanţii cluburilor şi sportivii care vor cere sprijin pentru deplasări. Vă veţi descurca?

Anamaria Vasiliu: Oamenii din această instituţie sunt extraordinari, fiecare este specializat pe postul său. Interesul meu e să încheg o echipă pentru a duce mai departe cele făcute până acum. Am oameni pregătiţi pentru a realiza ceea ce trebuie realizat.

Confuzie cu federaţiile „care trebuie ajutate”

Reporter: Care e primul dvs. obiectiv ca şef al DTS?

Anamaria Vasiliu: Sunt foarte multe lucruri de făcut, sunt mulţi oameni de ajutat în sport, sunt multe federaţii (!?!) care au nevoie de fonduri (n.r. – aici a făcut o confuzie, s-o fi referit probabil la cluburi), de baze care au început şi nu se mai termină. N-o să spun că voi face sala sau bazinul, nu! Am să încerc să continuu ceea ce au făcut cei dinaintea mea.

Reporter: Am văzut că vă afişaţi foarte mult alături de d-na Lovin. Va fi consiliera dvs.?

Anamaria Vasiliu: (râde) Nu ştiu de unde ştiţi. Nu ştiu, dar mi-aş dori să am un consilier ca dumneaei. M-ar ajuta în tot ce ţine de sport. Am o părere foarte bună despre domnia sa. Acum îmi permiteţi să vă întreb şi eu ceva?

Reporter: Desigur!

Anamaria Vasiliu: Dacă aş fi condus o instituţie a persoanelor cu dizabilităţi, eu, ca manager, ar fi trebuit să fiu o persoană cu dizabilităţi? Deci nu trebuie să fiu neapărat din sport (n.r. – senzaţia este că avea pregătită această replică încă de când i-am solicitat prezentul interviu).

Citit 6189 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.