Oțelul, start în al doilea cantonament al verii

Oțelul, start în al doilea cantonament al verii
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Gruparea gălățeană Oţelul a plecat duminică dimineață spre Austria, unde va efectua cel de-al doilea stagiu de pregătire centralizată al verii. Până pe 6 iulie, Oțelul se va afla în Monichkirchen, localitate unde va disputa și patru partide amicale, după cum urmează: cu Kapfenberg (Austria, liga secundă), marți, 27 iunie; cu FC Polissya Jîtomir (Ucraina, prima ligă), vineri, 30 iunie; cu NK Maribor (Slovenia, prima ligă), duminică, 2 iulie; cu Vojvodina Novi Sad (Serbia, prima ligă), miercuri, 5 iulie.

Pentru acest cantonament, antrenorul Dorinel Munteanu a apelat la tot lotul de jucători avut la dispoziție, în Austria urmând să se pună accent pe pregătirea tehnico-tactică. Primul cantonament a fost la Vatra Dornei, în care partea acumulărilor fizice a primat în pregătire.

În ceea ce privește perioada de mercato, cei de la Oțelul vor continua căutările de întărire a lotului, chiar dacă până acum au sosit opt jucători: Stoian, Păun, Celea, Jelev, Lopez, Gaitan, Bodișteanu și Pop.

Startul sezonului în Superligă, ediția 2023-2024, este programat pe 15 iulie, iar tragerea la sorți a meciurilor va avea loc pe 27 iunie, la sediul LPF.

Citit 1400 ori Ultima modificare Luni, 26 Iunie 2023 11:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.