TENIS. Unul dintre jucătorii evidențiați ai antrenorului Mircea Basarab, de la Clubul Dacia, a încheiat foarte bine turneul desfășurat zilele acestea la Focșani, un oraș bine ancorat în practicarea sportului alb. Mihai Leonard Mironescu este subiectul informației de astăzi, jucător care a încheiat pe locul al doilea, pierzând finala vrânceană în fața unui jucător bucureștean, în două seturi.
În perioada 30 iulie – 5 august, Mironescu va fi prezent în Belgia, la un turneu pentru juniori Under 18.
CANTONAMENT. Un grup de sportivi, practicanți ai badmintonului, se află în stațiunea Bușteni pentru o pregătire în regim de cantonament. Sejurul a fost fructuos și se află în ultimele zile de desfășurare.
HOCHEI. A fost fixată perioada în care se va desfășura a doua ediție a Turneului Internațional de hochei pe gheață "Cupa Președintelui", competiție deschisă juniorilor Under 14. În competiția care va avea loc în capitala Kârgâstanului (Bisket), între 28 august și 10 septembrie, vor participa 7 echipe, printre acestea aflându-se și Dunărea Galați. Amintim că, în ediția din 2022, juniorii gălățeni, conduși de antrenorii Geru și Pysarenko, s-au situat pe locul al doilea, în același turneu, după o evoluție foarte bună.