Ciclism. Selfie-uri și autografe, în prima săptămână de „Vuelta”

Ciclism. Selfie-uri și autografe, în prima săptămână de „Vuelta”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Americanul Sepp Kuss (Jumbo Visma) a început în tricoul roșu al liderului la general a doua săptămână din Vuelta 2023. Acest lucru poate părea surprinzător, atâta vreme cât echipa olandeză îi are printre protagoniștii din acest an pe câștigătorul din Giro, slovenul Primoz Roglic, dar și pe dublul campion al Turului Franței, danezul Jonas Vingegaard. În plus, cu mare foame de revanșă după ghinioanele din Italia, la ediția din acest an a Turului Spaniei participă și copilul teribil al ciclismului belgian, Remco Evenepoel (Soudal Quick-Step).

Altfel, Sepp Kuss a câștigat cea mai lungă etapă montană a acestei ediții, pe Observatorio Astrofisico de Javalambre, joi, 31 august și se numără constant printre cei mai combativi rutieri, zi după zi, iar Roglic a obținut victoria pe Xorret de Cati, două zile mai târziu, în cadrul unei alte etape de munte. Jurnaliștii iberici nu sunt foarte încântați de modul în care s-au desfășurat "ostilitățile" în acest interval și consideră că Roglic și Vingegaard se joacă precum șoarecele cu pisica. În plus, specialiștii cotidianului "El Pais" sunt de părere că cei doi nu tratează foarte serios această competiție, semnează de zor autografe, spun glume, fac selfie-uri și împart sticle de apă copiilor de pe traseu.

Cu sau fără toate aceste "giumbușlucuri", Vuelta s-a reluat marți, 5 septembrie, cu un contracronometru individual la Valladolid, iar vineri și sâmbătă au fost programate alte două etape montane, din care prima cu finiș pe Col du Tourmalet, în Franța.

După o altă zi de pauză, luni, 11 septembrie, întrecerea din Spania are pe afiș alte două etape montane și în a treia săptămână, prima dintre acestea, de miercuri, 13 septembrie, fiind prevăzută cu un final în cățărare pe Altu de L’Angliru, la 1.558 de metri altitudine și cu pante chiar și de 24%.

Momentan, marți, 5 septembrie, Kuss avea un avans de 43 de secunde în fața spaniolului Marc Soler (UAE Team Emirates) și 1’02’’ față de francezul Lenny Martinez (Groupama - FDJ), fost lider al clasamentului general. Evenepoel se afla pe locul al patrulea, la 2’22’’, Roglic pe șase, la 2’29’’, iar Vingegaard pe șapte, la 2’33’’.

Citit 689 ori Ultima modificare Marți, 05 Septembrie 2023 14:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.